Carmen Vioreanu

2011-02-18T22:46:00.000+02:00

dramAcum

2010-09-23T01:23:00.000+03:00

"dramAcum" - o istorie -

"dramAcum3" este un proiect în desfăşurare, al treilea avatar al unei idei utopice, lipsită de pragmatism, antipatic-simpatică, obraznică şi destabilizatoare.

"dramAcum" are şi o istorie care începe pe 25 octombrie 2002. Necesitatea unui proiect de promovare a dramaturgiei contemporane era evidentă, nu argumentele lipseau. Era nevoie de un nucleu activ şi de un concept eficient. Membrii fondatori au fost Andreea Vălean, Gianina Cărbunariu, Radu Apostol, Alexandru Berceanu, iar conceptul iniţial a fost acela al construcţiei unei relaţii privilegiate între regizor şi dramaturg. Afinităţile personale au fost importante, ceea ce îi apropia fiind mai ales o idee comună despre teatrul contemporan. Exista şi un model: Andreea Vălean venea după un stagiu la Royal Court. Am parcurs alături de ei o bună parte a acestui drum, cei patru continuînd studiile la masterat.
În seara de 25 ianuarie, în Atelierul de regie "Ion Sava", la UNATC, se lansau public două direcţii de lucru: un concurs de dramaturgie românească adresat autorilor tineri (sub 26 de ani) şi un program de traduceri din dramaturgia recentă, în special din limbi de circulaţie restrînsă. Două idei şi-au demonstrat forţa: echipa regizor/dramaturg, ca echipă de creaţie activă pe tot parcursul procesului de producţie a spectacolului, şi echipa regizor/traducător, ca echipă de cercetare a tendinţelor novatoare în teatrul contemporan. A mai fost nevoie de un lucru simplu: tăria de a nu renunţa. Sloganul obliga: Ai o idee? Ţi-o facem!. Baza de lucru - în şcoală, sponsor - Fundaţia "Raţiu" România.

Concursul a produs o selecţie de 16 texte dintr-un total de 115. Un tînăr dramaturg, Peca Ştefan, impresionase prin nonşalanţa cu care îşi prezenta piesele, unele texte erau scrise de studenţi/absolvenţi de teatru sau litere şi demonstrau o sensibilitate proaspătă, altele erau schiţe promiţătoare (sau doar amăgitoare) ale unor dezvoltări dramatice interesante. Surpriza programului de traduceri a produs-o Carmen Vioreanu: autorii nordici contemporani aduceau o tematică, o viziune şi o scriitură dramatică neobişnuite şi novatoare. Prima influenţă s-a simţit chiar în facultate, în examenele de regie şi în repertoriul Studioului Casandra (stagiunea 2003/2004 a fost dominată net de texte contemporane - Mă cheamă Isbjorg, sînt o leoaică de Havar Sigurjonsson, regia Gianina Cărbunariu şi K+M+R+L de Mattias Anderson, regia Adriana Zaharia proveneau din proiectul "dramAcum"). Dificultăţile în promovarea textelor originale se dovedeau însă mult mai mari. Ceva se mişca, iar semnalul cel mai clar l-a dat spectacolul Stop the Tempo, realizat la Teatrul Luni de la Green Hours de Gianina Cărbunariu. Stop the Tempo este emblematic pentru prima fază a proiectului "dramAcum", chiar dacă a apărut ca o creaţie singulară, în afara concursului de dramaturgie sau a programului de traduceri. Semnificaţiile cuvîntului-cheie ce a dat numele proiectului se regăsesc integral în acest spectacol: dramaturgia - cum?, dramaturgia - acum. Un text care vorbea direct în perioada de maximă intimidare a discursului public după 2000, asumînd un punct de vedere radical, dar şi o stilistică radicală: un spectacol construit cu un minim de resurse scenice (cîteva lanterne), un spectacol în care actorii îşi citeau datele de identitate reale din buletinele personale.

Lansarea proiectului "dramAcum 2" a însemnat şi schimbări de strategie: grupul s-a deschis invitînd noi membri (Ana Mărgineanu, Adriana Zaharia, Vlad Masaci, Sorin Militaru), concursul de dramaturgie a fost dublat de organizarea unor ateliere dedicate tinerilor autori, s-a stabilit un parteneriat cu Teatrul Act. În mod fericit, proiectul "dramAcum 2" a beneficiat de sprijinul simbolic conferit de Premiul Special al AICT - secţia română şi de sprijinul concret al Ludmilei Patlanjoglu, preşedinta acestui for. Au existat şi dezamăgiri, dar "dramAcum 2" a produs o selecţie de cinci piese prezentate în spectacole-lectură la Teatrul Foarte Mic, în octombrie 2004: Fuck You Europa de Nicoleta Esinencu (regia Alexandru Berceanu, ulterior montată de acesta la Teatrul din Galaţi), Elevator de Gabriel Pintilei (regia Adriana Zaharia, pusă apoi în scenă la Teatrul Foarte Mic), Radical de Vera Ion (regia Ana Mărgineanu, în repertoriu la Teatrul Foarte Mic, cu noul titlu Vitamine), D.W. de Bogdan Georgescu (regia Radu Apostol) şi Anatema şerasedţ de Carmen Vioreanu (regia Gianina Cărbunariu). Roberta Levitow - profesor de playwriting invitat din SUA - a condus workshop-ul "Cum să scrii ceva nou" organizat în primăvara lui 2004 la Teatrul Act, continuat la Bistriţa (august 2004 şi 2005), iar întîlnirile cu publicul au fost axate pe ideea explorării unor noi tematici (Comunismul pe înţelesul copiilor şi De pe stradă - tot la Teatrul Act - la realizarea cărora criticul Iulia Popovici a avut o contribuţie importantă). "dramAcum 2" a explorat în direcţii diverse, continuate de o nouă generaţie de studenţi din UNATC care se regăsesc în "tangaProject", pe o strategie care pune în prim-plan ideea de atelier teatral şi ideea de grup de creaţie, renunţînd la organizarea unui concurs de dramaturgie. Un proiect viu nu se fixează, devine o sursă deschisă, capabilă să se dezvolte prin impulsul creativ pe care îl transmite.
Sloganul "dramAcum 2" a fost Treceţi graniţa!, un slogan simplu şi imperativ, referinţa fiind mai degrabă la graniţele din noi, la graniţa care desparte textul nou de scenă. În cele din urmă, se vede că nici un fel de graniţă nu este impenetrabilă, nici o graniţă nu este definitivă. Cu atît mai puţin graniţa dintre dramaturg şi regizor.

Cronica ”Frumos” de Jon Fosse/regia Vlad Massaci

2010-09-22T22:09:00.000+03:00

Frumos-ul şi modestia la norvegieni

de Doina Papp

Bucureştiul cultural, octombrie 2009

Dramaturgia norvegiană, ca şi aceea suedeză sau irlandeză, a pătruns în România cu destul spor. Şi asta nu pentru că ne-am fi descoperit brusc afinităţi cu urmaşii vikingilor din patria lui Odin, ci mai ales pentru că unii oameni de carte, traducători, profesori ară adânc şi cu efect pe ogoarele literare din această parte a Europei. E vorba, în cazul de faţă, de Carmen Vioreanu, care a organizat de altfel şi o serie de spectacole-lectură din dramaturgia norvegiană şi suedeză, punând în circulaţie numeroase piese de teatru de dată recentă. Lui Jon Fosse - despre care va fi vorba mai jos - i-a dedicat chiar un volum, de unde s-au inspirat şi se inspiră, iată, regizorii, aducând pe scenă lumea glacială a Nordului.

Am crezut şi cred în continuare în teoriile care subsumează identităţile culturale acelora geografice şi apoi istorice ale popoarelor. E o banalitate poate, dar cât de grăitoare şi uitată când ne grăbim să taxăm prin prisma unei structuri native oameni şi opere din alte zări. Oricât de globalizaţi şi federalizaţi vom fi în bătrâna Europă, Norvegia tot ţara fiordurilor va rămâne, cu Ibsen la pupă, când e vorba de teatru, sau alţi inconfundabili din alte genuri ale artei.

Jon Fosse e unul dintre reprezentanţii iluştrii de azi ai acestui spaţiu pus de poetul Aksel Sandemose sub semnul modestiei. Nu trebuie să crezi că eşti special. Nu trebuie să te consideri mai înţelept decât ceilalţi. Nu trebuie să crezi că eşti mai inteligent decât ceilalţi. Nu trebuie să te comporţi ca şi cum ai fi mai bun decât ceilalţi. Nu trebuie să crezi că ştii mai mult decât ceilalţi. Nu trebuie să crezi că te poţi descurca mai bine decât ceilalţi. Nu trebuie să râzi de ceilalţi. Nu trebuie să crezi că celorlalţi le pasă de tine. Nu trebuie să crezi că îi poţi învăţa pe ceilalţi ceva. Aceste principii par să guverneze şi universul personajelor din piesa Frumos, pusă în scenă recent de Vlad Massaci la Teatrul Toma Caragiu din Ploieşti. Şi duc la însingurare, la incomunicabilitate, la o anumită atomizare a comunităţilor umane, în care fiecare pare să fie condamnat să trăiască pentru sine.

Geir, Hilde şi Siv sunt o familie, dar descoperă că nu se prea iubesc şi nici nu se cunosc cine ştie ce. Asta după ce, revenind la locurile magice de origine simbolizate poetic printr-un vechi hangar cu bărci, Geir află că soţia îl înşală cu cel mai bun prieten, iar fiica preferă să rămână cu bunica. Sunt mai multe teme aici şi cea mai puternică poate e aceea a pervertirilor la care mediul civilizat supune fiinţa, de unde şi efectul de regăsire de sine al locurilor natale, ca întotdeauna, pure şi nealterate. Mai e şi criza cuplului sau fractura dintre generaţii, ca exponente ale unor mentalităţi diferite. Stilul lui Fosse e însă cu adevărat special. Auster, eliptic, învăluind în ceaţa poetică a fiordurilor banalitatea cotidiană. Vlad Massaci se pliază perfect pe acest stil şi, începând cu amplasarea microfoanelor în scenografia spectacolului pentru a-i capta public discreţie, tonalitatea joasă a şoaptelor, creează o ambianţă deliberat surdinizată. Actorii păşesc pe buretele moale al podelei în balans şi calcă în picioare caligrafia literelor sculptate de Andu Dumitrescu, ce reproduc cuvântul frumos, întâmplător chiar titlul piesei. Bineînţeles că nu e nimic frumos în tot ce se întâmplă între personaje, care păstrează o aparenţă de calm şi înţelegere chiar şi după ce descoperă murdăria de sub covor.

Actorii îşi urmează conştiincioşi dirijorul în geometria fixă a mişcării propriu-zise sau în aceea a sentimentelor, reuşind performanţa unei linearităţi pe alocuri exasperante. Ioan Coman, exact în rolul bărbatului înşelat nu doar de nevastă, ci şi de propriile-i opţiuni existenţiale, Oxana Moravec, strunindu-şi greu dinamismul în rolul soţiei care încearcă evadarea într-o relaţie extraconjugală de vacanţă, Ada Simionică, jucând-o natural pe adolescenta încă normală, Siv se învârtesc în jurul aceluiaşi misterios hangar, căutându-şi salvarea. Incurabilul solitar Leif (căruia Andi Vasluianu nu i-a găsit decât portretul exterior) reprezintă perspectiva neagră a crizei cuplului matur, tot aşa cum inocentul (Cristian Popa) e altă perspectivă, mai optimistă, pentru care optează fiica. Bunica (mult prea sobră Raluca Zamfirescu), cu chiseaua ei de bomboane, e şi ea o chemare bine marcată de autor. Regizorul îi abandonează însă pe toţi într-un impas existenţial cu valoarea unui ridicat din umeri. Un exerciţiu de stil.

Cronica ”Frumos” de Jon Fosse/regia Vlad Massaci

2010-09-22T22:06:00.000+03:00

Frumos Cronica de Cristina Rusiecki

Greu de redat pustietatea dureroasă din hăurile de non-comunicare, tipice literaturii scandinave, nodurile din gât, aproape palpabile, dinaintea incercărilor de a arunca o punte către interlocutor, in peisajul teatral al unei națiuni atât de locvace și de dispuse să-și aloce timpul unei conversații de o viață. Sau poate mă fac vinovată de o prejudecată culturală. Dar vitalitatea noastră nu cadrează cu stinghereala lor, cu barierele care pândesc, in umbră, in fața oricărei propoziții simple. Predispoziția noastră la violarea intimității oricui, tam-nesam, nu se suprapune temperamental, sub nici un chip, cu retragerea in insule de nondialog, in inexpugnabilele tăceri din dramaturgia norvegiană. Cu atât mai mult in piesa „Frumos” (montată la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploiești de regizorul Vlad Massaci) a celui mai misterios, mai poetic și mai iubitor de ambiguități dramaturg norvegian, Jon Fosse (n. 1959). Toate cele peste douăzeci și cinci de piese i s-au jucat in majoritatea țărilor din Europa. Acestora Fosse le-a adăugat treizeci de volume de proză, lirică și eseu.

Publicul român s-a mai intâlnit cu opera lui Jon Fosse, o dată la Arad, la spectacolul „Vis.Toamna”, in regia lui Radu Afrim și de două ori la spectacole-lectură la ACT. Amatorii de dramaturgie norvegiană au acum prilejul să-i lectureze piesa, grație volumului scos de Editura Vremea și lansat la premiera de la Ploiești. Piesa apare in traducerea lui Carmen Vioreanu, ca toate operele din dramaturgia scandinavă de azi, care se găsesc in librăriile românești. Mă intreb oare cu cât mai sărăcuț ar fi fost teatrul românesc fără eforturile acestei traducătoare (a peste cincizeci de piese) și animatoare culturale, Carmen Vioreanu, fără legăturile meticulos realizate de ea intre literatura română și cea suedeză, norvegiană, daneză. Fără tenacitatea ei, cel puțin trei dintre spectacolele lui Radu Afrim nu ar fi existat: „Vis.Toamna” de la Arad, „Plaja” de la Brăila sau „And Bjork, of course” de la același teatru din Ploiești.

Așadar, cum să redai tăcerile incifrate, gâtuiala dinaintea oricărei articulări, cu ajutorul actorilor dintr-o națiune mai degrabă limbută? Cum să reproduci rigiditatea mișcărilor, câtă vreme limbajul corporal al românilor trimite in 90% dintre cazuri la agitație, și nicidecum la ințepenire? Aceasta pare să fi fost cea mai mare provocare a regizorului Vlad Massaci la spectacolul „Frumos”: să imbibe de disconfortul dat de alienare și incremenire interumană un public, exponent al unui popor de indivizi dispuși să se bată pe burtă cu oricine. Soluția? Regizorul alege să-i inmărmurească aproape literalmente pe actori, in buna tradiție a producțiilor sale extrem statice (ca acelea de la Teatrul ACT, culminând cu „Bash”). Schema Massaci, (non)cinetică, se vede perfect asamblată cu monotonia și repetarea agasantă a acelorași scene: calupuri de replici aproape identice, propoziții convenționale reluate la nesfârșit cu scopul de a umple abisurile dintre oameni.
Și așa, in imobilitate, repetiția abrutizantă, pietrificarea și disconfortul se fac vizibile pe scenă. Mai rămân de reprodus consecințele: stinghereala și nesiguranța. Aici intervine inovația. Căci acestea se vor traduce fizic, prin decorul lui Andu Dumitrescu. De fapt, greșit spus prin decor, de vreme ce pe scenă nu e nimic in afară de o podea mișcătoare ocupată de literele de-o șchioapă F-R-U-M-O-S. Orice pas al unui actor aduce pericolul de a-l clătina și dezechilibra pe celălalt interpret. Acesta pare fundamentul relațiilor din piesa lui Fosse iar scenograful Andu Dumitrescu ințelege să transpună respectiva stare de fapt prin cea mai pură fizicalitate. Un scenograf care nu contenește să surprindă prin inventivitate și adecvare.

Monotonie și simetrie. Reluarea acelorași scheme. Femeile trag de bărbații fiordului să-i scoată din cotloanele lor blindate. Aceeași schemă pare să se reia cu fiecare generație: fata adolescentă (Ada Simionică, prezență scenică exuberantă și din ce in ce mai stăpână pe mijloacele sale tehnice) pedalează acerb să extragă din găoacea protectoare băiatul pe care l-a intâlnit in vacanță (Cristian Popa, intr-un personaj abulic, dar surprinzător spre sfârșit). La rândul său, mama fetei (Oxana Moravec - forță a feminității și excelent dozaj al reprimării) face incercări disperate să innădească un pod erotic până la prietenul din copilărie al soțului, regăsit in fiord, alienat și pustnic, cu alarmante dificultăți de interrelaționare. (Andi Vasluianu, intr-un rol deconcertant, reușește să-și invingă obișnuita vitalitate și să convingă și in ipostazele alienării). Iar soțul, profesor de muzică, iși zdrăngănește in fiecare zi, la chitară, insingurat, compozițiile, fără speranța că i le va cânta cineva vreodată (Ioan Coman, același minunat actor dintotdeauna). La un al treilea nivel, mama sa mai poartă incă o parte din tenacitatea cu care femeile se incăpățânează etern să scoată bărbații fiordului de sub carapacea incomunicării. Fiecare dintre cele trei femei se angajează cu toate puterile, dar fără spor, in efortul de dezambiguizare masculină. Și, ca in toate spectacolele, subtilitatea rămâne marea calitate a regizorului Vlad Massaci, ca in scena in care soția se agață cu mâinile de rochie in tentativa timidă, repede inhibată, de a și-o da jos, pe măsură ce virtualul amant evocă singurul moment când a văzut o femeie dezbrăcându-se.

Eșec... eșec... eșec... in „Frumos”, pe toate planurile. În incompatibilitatea soț-soție. În incomunicarea mamă-fiu. În bariera de netrecut intre amant și amantă. Singura care pare să aibă o șansă de a se sustrage veșnicei scheme catastrofale e fiica, in dragostea ei de o vară. Dar aceasta e incă adolescentă și optimistă.
Experimentul lui Vlad Massaci a vizat, pesemne, un nou tip de interactivitate de grad II. Așa cum unii dintre tinerii regizori se obstinează să tumefieze mintea spectatorului prin violența la care il supun, așa cum alții iși doresc ca publicul să interacționeze in dezbaterile morale, tot așa sofisticatul regizor al „Frumosului”, printre ultimii mohicani ai teatrului subtil, de relații, pare să fi mizat pe alte fluide scenice: in intenția sa, audiența trebuie să se umple, să palpeze disconfortul, urâtul, blocajele de neinvins din relațiile umane. Dacă e așa, a reușit cu prisosință.

Preluat din revista Cultura, octombrie 2008

Cronica ”Frumos” de Jon Fosse/regia Vlad Massaci

2010-09-22T22:02:00.000+03:00

Jurnal de selecţioner (2)

27 Ianuarie, 2009

de Cristina Modreanu

Acest „Jurnal”, ce va apărea în exclusivitate la Art Act Magazine, îşi propune să vă ţină la curent săptămânal cu „aventurile” selecţionerului Festivalului Național de Teatru de la București, punctând locul pe harta României unde ele se întâmplă, modul de deplasare (care spune uneori multe despre țara în care are loc acțiunea) și, desigur, producția văzută.

Odă tăcerii

Locul: Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti. O scenă pe care s-au perindat în anii directoratului lui Lucian Sabados toate marile nume ale regiei româneşti, aducând-o deseori în prim-plan. Înaintea premierei are loc lansarea volumului cu piesa lui Jon Fosse, Frumos, tradusă de Carmen Vioreanu. Care nu vrea să vorbească la microfonul din hol. Carmen este îngerul păzitor al dramaturgiei nordice, fiind autoarea traducerilor din această limbă şi semnatara unor spectacole-lectură cu noi piese. Dacă cineva ar ridica vreo statuie pentru așa ceva, atunci ei ar trebui să-i fie dedicată.

Călătoria: Autobuzul trimis de teatru pleacă din faţa sălii „Toma Caragiu” a Teatrului Bulandra din Bucureşti cu puţine locuri ocupate – mai mult actori şi câţiva studenţi. Criticii sunt cei mai puţini. E vineri seara şi se pare că toată populaţia Bucureştiului se scurge spre Valea Prahovei, aşa că durează enorm până să ieşim din oraş. Oare toţi aceşti oameni n-au auzit că sunt atâtea alte locuri frumoase de explorat în România? Pentru ei nu e frumos dacă nu e şi aglomerat.

Producţia. Surprinzătoare. Filmul românesc a obţinut în ultimii ani o faimă internaţională prin producţii mizând pe un minimalism acut, un realism redus la esenţă, fără intenţii moralizatoare. Teatrul a urmat mai puţin această direcţie, însă echipa Vlad Massaci – Andu Dumitrescu a fost mereu tentată de o reducere a mijloacelor de expresie foarte similară cu aceea din film. Măsura acestei tentaţii e dată însă pe deplin în cel mai recent spectacol semnat de cei doi cu piesa „Frumos” de Jan Fosse pusă în scenă la Teatrul „Toma Caragiu” din Ploieşti. O familie dintre cele mai banale şi relaţiile ei cu cei din imediata apropiere devin subiectul unei autopsii operate cu puţine cuvinte de un dramaturg care iubeşte de fapt tăcerile. Ai spune că Fosse scrie mai degrabă cu tăcerile, le aşază atent în replici, le reglează durata şi intensitatea, iar puţinele cuvinte care apar sunt semnele de punctuaţie ale frazelor lui. Dantela nevăzută a tensiunilor care se ţes între personaje e fină şi preţioasă, extrem de uşor de sfâşiat, şi meritul cel mai important al regizorului Vlad Massaci este că a reuşit să întindă în faţa ochilor noştri uimiţi această ţesătură invizibilă, dar a cărei atingere o simte fiecare spectator.

Totul se sprijină pe o scenografie minimă, cu o idee inteligentă: câteva litere din burete sunt aşezate pe o platformă care se mișcă nesigură acoperind centrul scenei și silabisind cuvântul FRU-MOS. Şi se mai sprijină pe câţiva actori care s-au aruncat în tăcere cu un curaj nebun, învăţând să vâslească în ea ca printre fiordurile în mijlocul cărora sunt duşi de povestea lui Fosse. Două microfoane atârnă deasupra lor, atente să le fure nu numai fiecare dintre cuvintele puţine, ci şi răsuflarea atunci când tac.

Şi parcă nici n-ar fi personaje aici, ci arhetipuri umane: o femeie şi doi bărbaţi, cu tot ceea ce vine odată cu acest trio (iubire, ură, cuplu, dezamăgire, atracţie sexuală, infidelitate, plictiseală, tristeţe, resemnare), pe urmă o fată şi un băiat (şi ei supuşi unui flux previzibil alcătuit din prima dragoste, sfială, atracţie fizică, revoltă faţă de părinţi, despărţire) şi bineînţeles o mamă bătrână, pentru ca lucrurile să capete un contur mai dulce, mai înţelept, mai plin de calm şi serenitate, chiar dacă cea care emană toate acestea nu înţelege exact ce se întâmplă cu cei dragi ei. Sau poate tocmai de aceea.

Femeia şi bărbatul ei sunt in vizită cu fiica lor în mijlocul fiordurilor reci unde locuieşte mama lui. Fata întâlneşte un băiat cu care îşi pierde vremea uitând bucuroasă de oraşul din care vine. Femeia îl cunoaşte pe prietenul din adolescenţă al bărbatului ei şi se culcă cu el în magazia în care pe vremuri puştii cântau cu formaţia lor rock. Aproape că vrea ca bărbatul ei să afle, dar înainte de asta află fata lor. O nouă dovadă de maximă concentrare şi uimitor control al mijloacelor dă actriţa Oxana Moravec în rolul femeii. Răspund excelent Ioan Coman (Bărbatul), Andi Vasluianu (Celălalt bărbat) şi Ada Simionică (Fata). Între ei totul rămâne nespus, dar dureros de vizibil, toate stările sunt construite din tăceri: tristeţea femeii care simte că îmbătrâneşte şi îşi pierde farmecele, dezamăgirea soților de a fi implicați într-o relaţie mediocră, ce merge din inerţie, furia soției pe acela împietrit în faza de adolescent, dar jucând fals rolul de soţ şi de tată, durerea celui folosit pentru o ultimă „demonstraţie sexuală”, dispreţul fetei faţă de „jocul” jucat de părinţii ei. Dialogurile, câte sunt, par să ocolească problemele, să alunece lent pe lângă ele, sprijinindu-se pe observaţii generale, pe descrierea peisajului (de unde şi titlul ”Frumos”), pe toate suprafeţele, fără să le străpungă pentru a intra în adâncuri.. Gheaţa acoperă sentimentele.

E o reluare a unor teme vechi de când lumea, într-un fel ce poartă amprenta celui mai mare dramaturg norvegian, dar nu mai puţin amprenta unui cuplu de realizatori – Vlad Massaci şi Andu Dumitrescu – cărora nu le place „aglomeraţia” de mijloace şi idei, ci cred în puterea lucrurilor spuse simplu şi direct. „Frumos” e un spectacol care face să ţi se strângă inima cu forţa unei tragedii antice.

About me (English)

2010-09-22T00:38:00.006+03:00

M.A.: Playwriting, National University for Theater and Film Arts, Bucharest, 2006
M.A.: German Culture Studies, Bucharest University, 1999
B.A.: German Language and Literature, Romanian Language and Literature, Bucharest University, 1997

Other studies at:
University of Iceland, Reykjavik (2009), University of Bergen, Norway (2003), Uppsala University, Sweden (1999), Mälardalen University, Sweden (1999, 2000) and some colleges in Sweden (Röda Korsets Folkhögskola 1997, Grebbestads Folkhögskola 1996, Billströmska Folkhögskola 2000, 2010)

Courses held at University of Bucharest since 1998: Swedish Grammar, Contemporary Swedish Morpho-Synthax, Swedish Language History, Medieval Swedish, Swedish Dialects, Readings, conversation, translation and composition (Beginning, Intermediate and Advanced Swedish), Inter-Scandinavian Communication.

Scandinavian and Icelandic theater plays translated into Romanian: http://noone-theone.blogspot.com/search/label/Piese%20de%20teatru%20traduse%20in%20limba%20romana

Published translations into Romanian: http://noone-theone.blogspot.com/search/label/Traduceri%20publicate

vocile_nordului/Norwegian plays for young audiences Octombrie 2008

2010-09-21T23:44:00.000+03:00

vocile_nordului /

Norwegian plays for young audiences

Editia a lV-a 2008

In cadrul

Festivalului International de Teatru pentru Copii

"100, 1000, un milion de povesti"

Luni, 6 octombrie 2008, ora 10

Teatrul "Ion Creanga", Sala Studio

Cenusoi si cele trei printese din Muntele Albastru

de Jesper Halle

Din norvegiana de Carmen Vioreanu

Regia: Mihai Manolescu

Distributia:

VERA LINGURARU - Povestitoarea/Pasarea de Aur/Regina

IONUT ANTONIE - Regele/Grutte Barba-de-Gnom

CRISTIAN CRETU - Strajerul Mons

ANI CRETU - Printesa Par-Auriu

CAMELIA ANDRITA - Printesa Par-Argintiu

CARMEN PALCU - Printesa Par-Aramiu

EDUARD JIGHIRGIU - Capitanul Per

MARIUS NANAU - Locotenentul Pål

IONUT CIOCEA - Cenusoiul (Espen)

ION ARCUDEANU - Trolul cu trei capete /Vulturul

Spectacol-lectura in prezenta autorului

Durata: aprox 60 min

Marti, 7 octombrie 2008, ora 10

Teatrul "Ion Creanga", Sala Studio
Peste!
de Liv Heløe
Din norvegiana de Carmen Vioreanu
Spectacol-lectura in prezenta autoarei
Durata: aprox 70 min

Piesa Peşte! va avea premiera în 2010 la teatrul Den Nationale Scene din Bergen, Norvegia. Cunoscuta actriţă şi autoare dramatică şi-a dat acceptul ca noua sa piesă să fie prezentată în avanpremieră mondială publicului din Bucureşti.

Miercuri, 8 octombrie 2008, ora 10

Teatrul "Ion Creanga", Sala Studio

Baiatul-melc

de Lars Vik

Din norvegiana de Carmen Vioreanu

Spectacol-lectura in prezenta autorului

Durata: aprox 40 min

Sub Ursa Mare se întâlnesc o fată-pisică şi un băiat-câine. Bâtâile vântului aduc cu ele sunetele unei petreceri cu oameni mari din depărtare. Fata are o foaie de o mie de coroane în buzunar, iar băiatul are un coteţ de câini părăsit. Dar ce fac doi copii de zece ani afară atât de târziu în noapte? Şi ce e mai trist decât ploaia, decât baloanele umflate pe jumătate şi decât merii tăiaţi?
Piesă câştigătoare a concursului de piese pentru copii „100 şi ACUM” organizat de Uniunea Dramaturgilor din Norvegia.

Miercuri, 8 octombrie 2008, ora 12

Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica "I.L. Caragiale"

Intalnirea celor trei autori norvegieni cu studentii UNATC

Joi, 9 octombrie 2008, ora 11

Teatrul "Ion Creanga", Sala Studio

Colocviu: Dramaturgia norvegiana si romana pentru copii

vocile_nordului/teatru norvegian contemporan iunie 2008

2010-09-21T23:41:00.002+03:00

vocile_nordului

/teatru norvegian contemporan/

Editia a lll-a

Luni, 16 iunie ora 18 Play Alter Native
de FINN IUNKERDin norvegiana de Carmen Vioreanu

http://www.youtube.com/cvioreanu#p/u/10/yvzL8acaZCY

http://www.youtube.com/cvioreanu#p/u/9/hlOXFw0YK3w

Regia DAVID SCHWARTZ
In distributie:
IOANA CALOTA - Povestitorul
ALEXANDRU POTOCEAN - Un idiot
ALEXANDRU FIFEA - Un idiot
PAUL DUNCA - UnulANDREI SERBAN - Unul
ALEXANDRU SECAREANU - Unul

Video: http://www.youtube.com/watch?v=yvzL8acaZCY

Finn Iunker (n. 1969)
A debutat în 1994 cu piesa The Answering Machine. Piesele sale sunt jucate în Germania, Austria, Danemarca, Anglia, Belgia, Olanda, Portugalia şi Canada. Pe lângă piese de teatru, Finn Iunker scrie şi publică proză scurtă şi nuvele.
În 2006 a primit premiul Ibsen.

Play Alter Native este cea mai tradusă şi mai jucată piesă a sa şi a fost scrisă în timpul unei şederi în Amsterdam la iniţiativa regizorului Ola Mafaalani. Premiera a avut loc la De Balie, Amsterdam, pe 11 februarie 1999. Din distribuţie au făcut parte unsprezece elevi în vârstă de unsprezece ani de la Grupul Şcolar Esprit din Amsterdam.
Jucată şi la Teatro Inverno şi Centro Culturaldo Belém, Lisabona (2004), Teatro Aveirense, Aveiro, Portugalia (Regia: António Simáo) (2006), Théâtre Antoine Vitez, Aix-en-Provence, Franţa. (Regia: F. Iunker) 2006.

Fabula, aşa cum este prezentată în prolog, se pare că este persană şi provine din secolul al XlV-lea.

Drepturi autor: Finn Iunker, Carmen Vioreanu

Luni, 16 iunie ora 19.30Ca tunetul
de NIELS FREDRIK DAHLDin norvegiana de Carmen Vioreanu

Regia RADU APOSTOL

In distributie:

RODICA NEGREA - Eva

ALEXANDRU MIHALUS - Tom

VASILE FLUTUR - Gerhard

MADALINA MANEA - Cille

IOANA MARCOIU - Roz

Niels Fredrik Dahl (n. 1957)
Dramaturg, prozator, poet, scenarist de televiziune şi compozitor librete jazz,
Dahl debutează ca scriitor în 1988 cu volumul de poezie I fjor var jeg litt av en natt. A studiat jurnalistica şi până să debuteze ca scriitor a lucrat la cotidianul Ny Tid. A scris şi texte pentru trupa jazz Søyr. Este de asemenea autorul mai multor scenarii de televiziune, printre care Hotel Cæsar şi Soria Moria.
În 2001 a câştigat Fringe First Award.
Pentru piesa Ca tunetul a primit premiul Ibsen în 2002.
Ca tunetul este o piesă fascinantă bazată pe ateliere de work-in-progress cu actorii din distribuţie. Timp de două lunii, actorii, regizorul şi autorul au lucrat împreună la roluri, alegând dintr-o galerie amplă de personaje reale.
Premiera a avut loc în toamna anului 2000 la Det Åpne Teater în Oslo.

Drepturi de autor: Nordiska Strakosch, Niels Fredrik Dahl, Carmen Vioreanu
Spectacolele sunt urmate de discutii cu publicul, moderate de Cristina Rusiecki

Marti, 17 iunie ora 18Cei care traiesc
de WETLE HOLTANDin norvegiana de Carmen Vioreanu

Regia CHRIS SIMION

In dstributie :
ANTOANETA COJOCARU - Buss

GABRIEL FATU -Smuck

MARIUS DAMIAN -Grint

Wetle Holtan (n. 1970)

S-a născut în 1970 în Skien. A debutat în 1996 cu antologia de poezie Høsten er et påskudd.
Piese de teatru scrie de Wetle Holtan: Cei care trăiesc (2002), Poetul (2004), Minciuna (2005), Dorinţe umane (2006), Vânătorii (2006), Imediat ce se iveşte ocazia (2007).
Piesele sale sunt traduse în engleză, franceză, rusă, portugheză şi maghiară.
În 2003 a primit premiul Ibsen pentru piesa Cei care trăiesc.

Cei care trăiesc este o dramă absurdă. Într-un igloo locuiesc bărbatul Smuck şi femeia Buss. Lumea lor se învârte în jurul jocului de cărţi, a discuţiilor despre viaţă şi a regulilor impuse de jocul de cărţi. La minus 45 de grade şi doar în pantaloni scurţi şi sandale apare Grint. El e ferm convins că lumina este undeva la orizont.

Drepturi de autor: Nordiska Strakosch, Wetle Holtan, Carmen Vioreanu

Marti, 17 iunie ora 19.30

(In prezenta autorului)
Lumina zilei
de JESPER HALLE
Din norvegiana de Carmen Vioreanu
Regia Carmen Vioreanu

In distributie:

TOMA DANILA - J.J.

IOANA CALOTA - Soare/Domnisoara Pipp/Asistenta/Domnisoara Kragerup

ISABELA NEAMTU - Stella

RAZVAN FODOR - Farmand/Bamse

SIMONA POPESCU - Trylle

ANTOANETA COJOCARU - Lobelia

CRISTINA GAVRUS - Mama (Nif)

CARMEN LOPAZAN - Nulle

ADRIAN STEFAN - Papps

ALEXANDRU SECAREANU - Fratiorul / "Barbatul"

IULIAN POSTELNICU - Unchiul Hans

ALEXANDRU FIFEA - Teologul Andreassen/Harry/Diego

RAZVAN MARINESCU - Povestitorul

Jesper Halle (n. 1956)
Jesper Halle este un cunoscut autor de piese de teatru, de piese radiofonice şi pentru teatru de păpuşi, precum şi scenarii pentru film şi televiziune.
Piese de teatru: Lumina zilei (1996), Raţele sălbatice (1996), Viaţa este o plajă cu nisip (1996), La vest de Eden (2000), 24 de norvegieni rataţi (2003), Mia (2003), Păduricea (2003), Ursul polar şi cu mine (2004), Johnny şi Johanna (2004), Copiii Norei (2005), Johnny şi Johanna 2 (2005), Per, Paal, Kari şi Anne se joacă toată ziua (2006), Johnny şi Johanna 3 (2006), Eu sunt vântul din copaci (2006), Cina husarilor (2006), Cenuşoi şi cele trei prinţese de pe Muntele cel Albastru (2007).
Premiul Ibsen în 1997 pentru Lumina zilei, Premiul Fondului nordic Wilhelm Hansen (2001) şi premiul Hedda (2004) pentru Păduricea.

Lumina zilei este o poveste care se întinde peste 4 generaţii de femei puternice şi soţi imposibili. O dramă de familie în cre iubirea şi dorul sunt la fel de importante ca şi conflictele şi confruntările.Drepturi de autor: Nordiska Strakosch ApS Copenhaga, Jesper Halle, Carmen Vioreanu

Spectacolele sunt urmate de discutii cu publicul, moderate de Cristina Rusiecki

Miercuri, 18 iunie, ora 18
Frank

de MARIA TRYTI VENNERØD
Din norvegiana de Carmen Vioreanu

Regia CARMEN LIDIA VIDU
Sound design: OVIDIU CHIHAIA

In distributie:

RICHARD BOVNOCZKI - Frank

RADA IXARI - Ute

ADRIANA BUTOI - Frid

RALUCA BOTEZ - Mama

IOAN ANDREI IONESCU - Svein Roger

Maria Tryti Vennerød (n. 1978)

A debutat în 2002 cu piesele Meir şi Ta meg på vengene la Festivalul de Dramaturgie Norvegiană. De atunci a scris Dama i luka (care s-a jucat la Festivalul de Dramaturgie Norvegiană în 2004) şi Frank, piesă montată în 2005 la Det Norske teatret (regia Kjersti Haugen). Vennerød a primit Premiul Ibsen în 2005 pentru Dama i luka şi pentru Frank a luat premiul întâi la concursul de dramaturgie norvegiană şi suedeză organizat în 2005, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la dizolvarea Uniunii Suediei cu Norvegiei. Piesa a fost publicată în volumul ”Noua dramaturgie nordică” (2005), alături de alte patru piese scrise de Vennerød: Meir, Ta meg på vengene, Dama i luka şi Krokodillen. Cea mai recenta premiera (Gokk) a sa a avut loc in noiembrie 2007.

Piesa Frank este tradusă în portugheză şi maghiară.

Un bărbat este închis într-o închisoare plină de uşi deschise în toate direcţiile.

Drepturi de autor: Maria Tryti Vennerød, Carmen Vioreanu

Miercuri, 18 iunie ora 19.30
Somn
de JON FOSSEDin norvegiana de Carmen Vioreanu

Regia Carmen Vioreanu

In distributie:
CONSTANTIN DRAGANESCU - Barbatul in varsta

ADRIAN STEFAN - Primul barbat tanar

CRISTINA GAVRUS - Prima femeie tanara/Femeia batrana

ALEXANDRU SECAREANU - Al doilea barbat tanar / Barbatul de varsta mijlocie
ANTOANETA COJOCARU - A doua femeie tanara / Femeia de varsta mijlocie
RAZVAN FODOR - Barbatul/Fiul
PAUL DUNCA - Povestitorul

Jon Fosse (n. 1959)S-a născut pe 29 septembrie 1959 în Haugesund şi a copilărit în Strandebarm. Studiază la Universitatea din Bergen unde îşi ia licenţa în istoria literaturii universale în anul 1987. În perioada studiilor lucrează ca jurnalist la cotidianul Gula Tidend până în 1983, când debutează cu romanul Roşu, negru (Raudt, svart). Între 1987 şi 1993 predă la Academia de Arta Scrisului din Hordaland. În prezent, locuieşte în oraşul Bergen, pe coasta vestică a Norvegiei.
A scris până în prezent peste 25 de piese de teatru, toate având premiere în majoritatea ţărilor din Europa. La acestea se adaugă 30 de volume de proză, lirică şi eseu.
Jon Fosse este considerat unul dintre cei care au introdus postmodernismul în Norvegia.
În anul 2000, Ministerul Culturii din Norvegia i-a acordat bursă pe viaţă. În 2007 a primit Premiul nordic al Academiei Suedeze din Stockholm.

În România au fost montate până în prezent piesele: Cineva are să vină (Spectacol-lectură, Teatrul Act 2003), Fata de pe canapea (spectacol-lectură, Teatrul Act 2003) şi Vis.Toamna (spectacol, Teatrul Clasic „Ion Slavici” Arad, 2007), toate trei în regia lui Radu Afrim. In septembrie 2008 va avea loc premiera spectacolului cu piesa Frumos la Teatrul Toma Caragiu din Ploiesti (Regia Vlad Massaci).

Piesa Somn a avut premiera la Nationaltheatret Bergen în 2005.

Drepturi de autor: Colombine AB Stockholm, Jon Fosse, Rowohlt, Carmen Vioreanu

Spectacolele sunt urmate de discutii cu publicul moderate de

CRISTINA RUSIECKI si DOINA PAPP

vocile_nordului/Swedish plays for young audiences octombrie 2005

2010-09-21T23:39:00.000+03:00

vocile_nordului/teatru suedez pentru copiiEditia a ll-a (2005)

Teatrul ung scen/öst din Linköping (Suedia)

Colombine Produktion Stockholm

organizeaza

in perioada 10-16 octombrie 2005,

in cadrul Festivalului International pentru Copii „100, 1000, un milion de povesti”

proiectul vocile_nordului/teatru suedez pentru copii si tineret

Proiectul – care cuprinde 8 spectacole-lectura cu piese suedeze, un work-shop si un seminar – are ca scop trezirea interesului pentru dramaturgia suedeza pentru copii in Romania si initierea dialogului si colaborarii dintre teatrul suedez si cel romanesc.

Proiectul va fi prezentat in cadrul conferintei de presa de miercuri, 5 octombrie, ora 11 (Sediul UNITER), organizate de Teatrul “Ion Creanga” si UNITER.

Program:

Marti, 11 octombrie, ora 11,

Teatrul Foarte Mic

Adio, Domnule Briosel

de Ulf Nilsson

Regia: Ana Margineanu

In distributie: Cosmin Selesi si Ada Simionica

Durata spectacolului: aprox 35 min

Recomandat: de la varsta de 3 ani

Marti, 11 octombrie, ora 18,

Teatrul ACT

Cazuti din luna

de Lucas Svensson

Regia: Ana Margineanu

In distributie:

Ada Simionica,

Cosmin Selesi,

Isabela Neamtu,

Mihai Cuciumeanu

Durata spectacolului: aprox 1h si 10 min

Recomandat: de la varsta de 6 ani

Miercuri, 12 octombrie, ora 11,

Teatrul Foarte Mic

Alfie Atkins

de Gunilla Bergström

(bazat pe cartile „Noapte buna, Alfie Atkins!”,

„Alfie si prietenul sau (secret) Mållgan” si

„Cine-l salveaza pe Alfie Atkins”)

Regia: Radu Baiesu

In distributie:

Ani Cretu,

Cristian Cretu,

Liliana Peripelicinic,

Anca Zamfirescu,

Voicu Dumitru Hetel

Durata spectacolului: aprox 30 min

Recomandat: de la varsta de 3 ani

Miercuri, 12 octombrie, ora 18,

Teatrul ACT

Puppy Love

de Anders Duus

Regia: Radu Dragomirescu

In distributie:

Bogdan Dumitrescu,

Antoaneta Cojocaru,

Constantin Lupescu,

Monica Anastase

Durata spectacolului: aprox 1h si 10 min

Recomandat: de la varsta de 13 ani

Joi, 13 octombrie, ora 13,

Teatrul Foarte Mic

Maimutica Soarelui

de Sofia Fredén

Regia: Radu Baiesu

In distributie:

Alexandrina Halic,

Vera Linguraru,

Mirela Busuioc,

Voicu Dumitru Hetel

Durata spectacolului: aprox 1 h

Recomandat: de la varsta de 5 ani

Joi, 13 octombrie, ora 18,

Teatrul ACT

Remarca-ma

de Lisa Langseth

Regia: Adriana Zaharia

In distributie:

Maria Obretin,

Paula Gherghe,

Virgil Aioanei,

Carmen Florescu,

Adrian Anghel

Durata spectacolului: aprox 1 h si 20 min

Recomandat: de la varsta de 10 ani

Vineri, 14 octombrie, ora 18,

Teatrul ACT

Dureri de cap cu E

de Stefan Lindberg

Regia: Måns Lagerlöf

In distributie:

Cristian Hogas,

Mihaela Sarbu,

Serban Pavlu,

Ion Arcudeanu

Durata spectacolului: aprox 1 h si 10 min

Recomandat: de la varsta de 10 ani

Sambata, 15 octombrie, ora 11,

Teatrul Foarte Mic

Work-shop sustinut de Måns Lagerlöf

(regizor, director artistic al Teatrului ung scen/öst din Linköping)

Se adreseaza exlusiv actorilor si regizorilor de teatru

Durata: aprox 2 h

Sambata, 15 octombrie, ora 19,

Teatrul ACT

Alergatorul

de Mattias Andersson

Regia: Carmen Vioreanu

In distributie:

Cristian Hogas,

Carmen Lopazan,

Simona Popescu,

Virgil Aioanei,

Alexandru Ceplinschi,

Isabela Neamtu

Durata spectacolului: aprox 1 h si 10 min

Recomandat: de la varsta de 15 ani

Duminica, 16 octombrie, ora 11,

UNITER

Seminar: „Teatrul suedez pentru copii si tineret”

Participa: Berit Gullberg (Colombine Produktion/Teaterförlag Stockholm),

Måns Lagerlöf (regizor, director artistic Teatrul ung scen/öst Linköping),

Anna Takanen (actrita/regizor/director artistic al Teatrului Municipal din Göteborg),

Mattias Andersson (dramaturg/regizor),

Stefan Lindberg (dramaturg),

Pia Huss (jurnalist/critic de teatru).

Durata: aprox 2 h

Intrarea la spectacole este libera.

Coordonatori proiect: Carmen Vioreanu si Måns Lagerlöf

Selectie piese si traduceri in limba romana: Carmen Vioreanu (cu exceptia „Alfie Atkins”, traducerea Laura Vioreanu)

Contact:

vocile_nordului

PO BOX 22-93

014780 Bucuresti

E-mail: cvioreanu@yahoo.se

Proiect finantat de INSTITUTUL SUEDEZ STOCKHOLM

Cu sprijinul: SYNEVO – Servicii de Laborator MEDICOVER

Parteneri:

Teatrul „Ion Creanga”,

UNITER,

Teatrul Foarte Mic,

Teatrul ACT,

PERSONA,

Teatrul Desant,

Bokmakaren AB Stockholm,

Nordiska Strakosch Aps Copenhaga

Teatrul ung scen/öst din Linköping a fost infiintat in 2001, ca satelit al teatrului de stat Östgötateatern, cu scopul de a lucra si prezenta productii pentru copii si tineri intre 10 si 25 de ani. Ung scen/öst are in medie 4 premiere pe an si circa 200 de spectacole. Fiecare productie a teatrului este vazuta de cca 40 000 de spectatori. Cea mai mare parte a spectacolelor se joaca pe scena proprie din Linköping, dar exista si productii adaptate pentru turnee in scoli. Printre piesele de teatru montate la ung scen/öst se numara norway.today de Igor Bauerisima, Sindromul zaharului de Lucy Prebble, Iarba de Esther Gerritsen, Lav de Stefan Lindberg, Refuge de Jessica Goldberg, Ziua in care fratele meu nu a venit acasa de Roel Adam, Dureri de cap cu E de Stefan Lindberg. In anul 2004, Teatrul ung scen/öst a fost distins cu premiul criticii suedeze pentru cele mai bune productii pentru copii si tineret.

Colombine este agentie de teatru si casa de productie, infiintata si condusa de Berit Gullberg, personalitate a scenei teatrale suedeze de peste 35 de ani. Colombine reprezinta majoritatea dramaturgilor suedezi, dar si un numar mare de dramaturgi nordici (unii dintre ei cunoscuti si in Romania: Jon Fosse/Norvegia, Peter Asmussen/Danemarca, Havar Sigurjonsson/Islanda), europeni si nord-americani. Colombine este si agent general al Suhrkamp Verlag in Suedia, Norvegia, Islanda si Finlanda.

vocile_nordului/drama/mix/Sweden octombrie 2004

2010-09-21T23:37:00.000+03:00

vocile_nordului/drama/mix/Sweden
Editia l (2004)

in cadrul "Zvon de Suedia" - Saptamanile Culturale Suedeze in Romania

Spectacole-lectura cu texte suedeze TEATRUL ACT

Vineri, 1 octombrie, ora 11 Conferinta de presa la UNITER

Luni, 4 octombrie, ora 19

Girl Power

de EVA ÖSTERGREN

Regia: Adriana Zaharia

Discutii cu publicul.

Moderator: Iulia Popovici

Miercuri, 6 octombrie, ora 19
Si-am trait fericiti

de MALIN AXELSSON

Regia: Radu Apostol

Spectacol-lectura urmat de discutii cu publicul, moderate de Iulia Popovici

Joi, 7 octombrie, ora 19

Patricidul

de ERIK UDDENBERG

In romaneste de Laura Vioreanu

Regia: Alexandru Berceanu
Moderator: Marian Popescu

Luni, 11 octombrie, ora 19

Opera demonilor

de ALEXANDER AHNDORIL

Regia: Sorin Militaru

Discutii cu publicul.

Moderator: Victor Scoradet

Miercuri, 13 octombrie, ora 19

Lav

de STEFAN LINDBERG

Regia: Carmen Vioreanu

Discutii cu publicul.

Moderator: Marian Popescu

Joi, 14 octombrie, ora 19

De mana

de SOFIA FREDÉN

Regia: Ana Margineanu

Discutii cu publicul.

Moderator: Victor Scoradet.

La spectacol si discutii au participat SOFIA FREDEN si BERIT GULLBERG, director COLOMBINE PRODUKTION Stockholm.

Regii spectacole-lectura

2010-09-21T23:17:00.005+03:00

2008 Somn de Jon Fosse, Teatrul Foarte Mic. În distribuție:

Constantin Draganescu, Antoaneta Cojocaru, Adrian Stefan,

Cristina Gavrus, Alexandru Secareanu, Razvan Fodor, Paul Dunca

2008 Lumina zilei de Jesper Halle, Teatrul Foarte Mic. In distributie:

           Toma Danila, Razvan Fodor, Adrian Stefan, Antoaneta Cojocaru,
             Ioana Calota, Isabela Neamtu, Simona Popescu, Carmen Lopazan,
             Cristina Gavrus, Alexandru Secareanu, Iulian Postelnicu, Alexandru Fifea,

Razvan Marinescu

2006 Frig de Lars Norén, UNATC, Atelierul de regie „Ion Sava”. În distribuţie:

Alexandru Secăreanu, Alexandru Fifea, Aleaxandru Mihăluş, Sorin Poamă

2005 Alergătorul de Mattias Andersson, Teatrul Act. În distribuţie:

Cristian Hogaş, Simona Popescu, Virgil Aioanei, Alexandru Ceplinschi,

Isabela Neamţu, Carmen Lopăzan

2004 Lav de Stefan Lindberg, Teatrul Act. În distribuţie:

           Constantin Drăgănescu, Marius Manole, Viorel Cojanu,
           Antoaneta Cojocaru, Simona Popescu, Mihai Cuciumeanu,
           Ionuţ Adăscăliţei, Carmen Florescu, Bogdan Dumitrescu

2003 Clinica de Lars Norén, Teatrul Act. În distribuţie:

Magda Catone, Dragoş Bucur,

Bogdan Dumitrache, Antoaneta Cojocaru, Toma Dănilă, Dan Chiriac,

Bogdan Dumitrescu, Paula Gherghe, Carmen Florescu, Mădălina Ghiţescu,

Alin Teglaş

Traduceri publicate

2010-09-21T23:14:00.003+03:00

Traduceri din limba suedeză publicate:

Sven Nordqvist, Unde este sora mea?, Editura Prut Internațional Chișinău, 2010

Astrid Lindgren, Fraţii Inimă-de-Leu, Editura Vremea, 2007, roman

Astrid Lindgren, Frăţiorul şi Karlsson de pe acoperiş, Editura Vremea, 2007

(trad. împreuna cu Laura Vioreanu)

Lars Norén, 3 piese de teatru, Editura Vremea, 2007

Ingmar Bergman şi Maria von Rosen, Trei jurnale, roman, Editura Vremea, 2006

Jonas Gardell, 3 piese de teatru, Editura Vremea, 2005

Jonas Gardell, Un OZN îşi face intrarea, roman, Editura Vremea, 2005 (traducere împreună cu Laura Vioreanu)

Jonas Gardell, Copilăria unui comic, roman, Editura Vremea 2004

Mattias Andersson, 3 piese de teatru, Editura Vremea, 2004

Mikael Nimeni, Muzică pop din Vittula, roman, Editura Vremea, 2003

Per Olov Enquist, Înger decăzut, roman, Editura Vremea 2003

lovegalzero, antologie de nuvele suedeze contemporane, Editura Vremea 2002

Per Olov Enquist Vizita medicului de curte, roman, Editura Universal Dalsi, 2001

Traduceri din limba norvegiană publicate:

Jon Fosse, Frumos, teatru, Editura Vremea, 2008

Erlend Loe, Naiv.Super., roman, Editura Vremea, 2007

Jon Fosse, Cineva are să vină - cinci piese de teatru, Editura UNITEXT, 2003

Piese de teatru traduse in limba romana

2010-09-21T23:11:00.012+03:00

Piese suedeze

Alexander Ahndoril, Opera demonilor (Spectacol-lectură, Teatrul Act, 11 octombrie 2004, Regia Sorin Militaru, în cadrul proiectului vocile_nordului/drama/mix/sweden/)

Mattias Andersson K+M+R+L (spectacol, Studioul Casandra, Regia Adriana Zaharia, stagiunea 2002/2003)

Mattias Andersson Alergătorul (spectacol-lectură, Teatrul Act, Regia Carmen Vioreanu, 15 octombrie 2005)

Mattias Andersson Ex-

Mattias Anderson Stars. Wanted. (Materia stelară)

Malin Axelsson, Şi-am trăit fericiţi (Spectacol-lectură, Teatrul Act, 6 octombrie 2004, Regia Radu Apostol, în cadrul proiectului vocile_nordului/drama/mix/sweden/)

Anders Duus, Puppy Love (Spectacol-lectură, Teatrul Act, octombrie 2005, Regia Radu Dragomirescu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru copii)

Sofia Fredén, De mână (Spectacol la Teatrul Andrei Muresanu din Sf. Gheirghe, regia Radu Afrim, premiera: 2009 / Spectacol-lectură, Teatrul Act, 14 octombrie 2004, Regia Ana Mărgineanu, în cadrul proiectului vocile_nordului/drama/mix/sweden/)

Sofia Fredén, Maimuţica Soarelui (Spectacol-lectură, Teatrul Foarte Mic, octombrie 2005, Regia Radu Băieşu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru copii)

Jonas Gardell, Şeherezada (spectacol-lectură LaScena mai 2003, spectacol Studioul Toaca, aprilie-iunie2004, Regia Adriana Zaharia)

Jonas Gardell, Cheek to cheek (Spectacol-lectură, Teatrul Bulandra, martie 2004, Regia Ana Mărgineanu / spectacol la Teatrul de stat Arad, regia Ana Mărgineau, stagiunile 2004/2007/Spectacol la Teatrul Nottara Bucureşti, regia Radu Afrim, stagiunile 2005/2007)

Jonas Gardell, Iadul este amintirea fără puterea de a mai schimba ceva (spectacol-lectură, Teatrul Bulandra, martie 2004, Regia Radu Apostol, spectacol Teatrul Odeon, regia Mariana Cămărășan, avanpremiera: 13 iunie 2010, stagiunile 2010-2013)

Benny Haag, Working Class Hero

Jakob Hirdwall, Autoportrete cu necunoscuti

Lisa Langseth Remarcă-mă (Spectacol-lectură, Teatrul Act, octombrie 2005, Adriana Zaharia, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru copii)

Stig Larsson Directorul executiv

Stefan Lindberg, Lav (Spectacol-lectură, Teatrul Act, 13 octombrie 2004, Regia Carmen Vioreanu, în cadrul proiectului vocile_nordului/drama/mix/sweden/)

Stefan Lindberg, Dureri de cap cu E (Spectacol-lectură, Teatrul Act, octombrie 2005, Regia Måns Lagerlöf, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru copii)

Åsa Lindholm, Betty/stories

Carin Mannheimer Sexul potrivit

Ulf Nilsson, Adio Domnule Brioşel (Spectacol-lectură, Teatrul Foarte Mic, octombrie 2005, Regia Ana Mărgineanu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru pentru copii)

Lars Norén, Clinica (spectacol-lectură, Teatrul Act, Regia Carmen Vioreanu, octombrie 2003)

Lars Norén, Demoni

Lars Norén Război

Lars Norén Frig (Spectacol-lectură, UNATC, Atelierul de Regie „Ion Sava”, regia Carmen Vioreanu, martie 2006)

August Strindberg, Drumul cel mare

August Strindberg, Legenda Folkungerilor

August Strindberg, Gustav Vasa

Lucas Svensson, Căzuţi din lună (Spectacol-lectură, Teatrul Foarte Mic, octombrie 2005, Regia Ana Mărgineanu, în cadrul Fetsivalului Internaţional de Teatru pentru copii)

Eva Östergren, Girl Power (Spectacol-lectură, Teatrul Act, 4 octombrie 2004, Regia Adriana Zaharia, în cadrul proiectului vocile_nordului/drama/mix/sweden/)

Piese norvegiene:

Niels Fredrik Dahl, Ca tunetul (Spectacol-lectura, Teatrul Foarte Mic, iunie 2008, regia Radu Apostol, in cadrul proiectului vocile_nordului/teatru norvegian contemporan)

Jon Fosse, Cineva are să vină (Spectacol-lectură, Teatrul Act, martie 2003, Regia Radu Afrim)

Jon Fosse, Fata de pe canapea (Spectacol-lectură, Teatrul Act, martie 2003, Regia Radu Afrim)

Jon Fosse, Vis.Toamna (Spectacol la Teatrul Clasic „Ion Slavici” Arad, Premiera: 27 ianuarie 2007, Regia Radu Afrim, Stagiunea 2007-2009)

Jon Fosse, Frumos (Spectacol la Teatrul "Toma Caragiu" Ploiesti, Regia Vlad Massaci, Stagiunile 2008/2010)

Jon Fosse, Numele

Jon Fosse, Vizita

Jon Fosse, Iarna

Jon Fosse, Chitaristul

Jon Fosse, O zi de vară

Jon Fosse, Eu sunt vântul

Jon Fosse, Lila

Jon Fosse, Somn (Spectacol-lectura, Teatrul Foarte Mic, iunie 2008, regia Carmen Vioreanu, in cadrul proiectului vocile_nordului/teatru norvegian contemporan)
Jon Fosse, Umbre

Jesper Halle, Lumina zilei (Spectacol-lectura, Teatrul Foarte Mic, iunie 2008, regia Carmen Vioreanu, in cadrul proiectului vocile_nordului/teatru norvegian contemporan)

Jesper Halle, Cenusoi si cele trei printese din Muntele Albastru (Spectacol-lectura, Teatrul Ion Creanga, 6 oct 2008, in cadrul Festivalului international de teatru pentru copii "100, 1000, un milion de povesti")

Liv Heløe, Pește! (Spectacol-lectura, Teatrul Ion Creanga, 8 oct 2008, in cadrul Festivalului international de teatru pentru copii "100, 1000, un milion de povesti")
Liv Heløe, Înainte să sune

Wetle Holtan, Cei care trăiesc (Spectacol-lectura, Teatrul Foarte Mic, iunie 2008, regia Chris Simion, in cadrul proiectului vocile_nordului/teatru norvegian contemporan)

Finn Iunker, Play Alter Native (Spectacol-lectura, Teatrul Foarte Mic, iunie 2008, regia David Schwartz, in cadrul proiectului vocile_nordului/teatru norvegian contemporan)

Arne Lyngre, Un bărbat fără rost

Cecilie Løveid, The Showing

Maria Tryti Vennerød, Frank (Spectacol-lectura, Teatrul Foarte Mic, iunie 2008, regia Carmen Vidu, in cadrul proiectului vocile_nordului/teatru norvegian contemporan)

Maria Tryti Vennerød, Neverland
Maria Tryti Vennerød, Safari

Lars Vik, Băiatul-melc (Spectacol-lectura, Teatrul Ion Creanga, 7 oct 2008, in cadrul Festivalului international de teatru pentru copii "100, 1000, un milion de povesti")

Gyrid Axe Øvsteng, Real

Piese daneze:

Peter Asmussen, Plaja (spectacol, Teatrul “Maria Filotti” Brăila, 2004/2007, Regia Radu Afrim)

Peter Asmussen, Și într-un final lumea nu va mai fi
Line Knutzon, În curând vine timpul

Line Knutzon, Mai întâi te naști (spectacol, Teatrul "Andrei Muresanu", Sf. Gheorghe, premiera: 8 iunie 2011, Regia Radu Afrim)

Astrid Saalbach, La capătul lumii

Piese islandeze:

Havar Sigurjonsson/Vigdis Grimsdóttir, Mă cheamă Isbjörg. Sunt o leoaică (spectacol, Studioul Casandra, 2002/2003, Regia Gianina Cărbunariu)

Thorvaldur Thorsteinsson, And Björk of course…(Spectacol la Teatrul „Toma Caragiu” Ploiesti, stagiunile 2007/2010, avanpremiera: 15 februarie 2008, regia: Radu Afrim)

2009-02-24T14:25:00.008+02:00

No One - o satira tandra la adresa show-biz-ului mioritic

Daca heirupismul care precede orice sarbatoare, la noi, iti produce indispozitie galopanta, nu exista leac mai bun decat o portie zdravana de ras. Piesa „No One”, scrisa de Carmen Vioreanu si transpusa in scena tot de ea, are toate ingredientele necesare pentru a-ti inocula o veselie persistenta: replica spumoasa, foarte mult umor, personaje rupte din realitate si excelent interpretate de cei patru tineri actori.

Avem patru baieti de cartier care doresc cu disperare sa evadeze din anonimat, sa ajunga vedete dupa care lumea intoarce capul pe strada, cerandu-le autografe, aplaudandu-le si adulandu-le. Deocamdata, sunt doar niste “no one” sau, intr-o traducere neaosa, niste “neica nimeni”. Raul (Alexandru Secareanu) este un actor ratat chiar inainte de a-si incepe cariera, cea mai glorioasa performanta a sa fiind aceea ca a aparut in planul doi intr-o reclama la bere. Ii place rockul dur (black metall), se imbraca in negru, dar, in mod ciudat, prietenul lui cel mai bun este un manelist sadea, Viorel (Razvan Fodor – o surpriza deosebit de placuta!). Cei doi aud la un post de radio clandestin ca o mare casa de productie din Germania cauta o trupa dance pe care s-o lanseze in show-biz-ul mondial. Precum “investigatorii” de la OTV, Raul face o schema pe perete: Trupa Eu - Vio -?. Al treilea membru, cu semnul intrebarii, ar putea sa fie Sebastian (Adrian Stefan), care stie sa cante, dar are si talent de compozitor. El ar putea sa compuna hitul care ar urma sa-i cucereasca definitiv pe nemti. Problema e ca intre Sebi si ceilalti doi exista o vrajba mai veche, fiindca, din cauza lor, acesta a pierdut un premiu constand intr-o excursie la Ibiza.

Calcandu-si mandria in picioare (ce nu face omul pentru glorie!), rockerul si manelistul reusesc sa se impace cu “inamicul”, convingandu-l sa intre in jocul lor de mare viitor. Numai ca miscarea lor scenica lasa de dorit (fiind de un comic irezistibil!), iar vestimentatia lor e departe de cea potrivita unor vedete. Astfel apare coregraful si stilistul Patrick (Paul Dunca), un omulet imbracat ca in filmele cu vanatori de fantome, ale carui gesturi atesta cu claritate apartenenta sa la comunitatea gay. Odata echipa formata, cei patru purced la fapte. Ca sa-si verifice priza la public, se duc intr-un club de karaoke, unde are loc unul dintre momentele de mare haz ale spectacolului. In timp ce “executa” piese care li se potrivesc precum nuca in perete, cei patru emana toate strigaturile ridicole pe care le auzim pe la concerte: “Buna seara, Bucuresti! Va iubim! Sunteti extraordinari! Mainile sus, in fund!” Pana la urma, cei patru se imbraca “trendy”, piesa e gata (cu un text la care se rade cu lacrimi), asistam la animozitatile inerente intre “artisti”, se filmeaza si videoclipul cu marele slagar, dar, brusc, lucrurile iau o intorsatura imprevizibila.

Socul trece repede, fiindca spectacolul se incheie apoteotic cu videoclipul trupei “No One”, care contine si el o poanta de exceptie!

Nici n-a aparut bine in peisajul bucurestean, si Teatrul Metropolis iese din nou in fata cu aceasta premiera de nota zece. Cu felicitari!

Gabriela Hurezean
http://www.qmagazine.ro/modules/articles/articles_display.php?a=717

2009-02-17T23:25:00.006+02:00

"Pe scena am invatat multe"

No One - O piesă care face furori la Metropolis

Cîţi dintre cei care i-au ascultat muzica sau l-au văzut la televizor şi-au dat osteneala să dea paginile cărţii vieţii lui şi să-l descopere pe adevăratul Răzvan Fodor. Omul care poate aborda teme importante, îşi doreşte tot ce se poate de la viaţă, care şi-a descoperit, se pare, vocaţia şi ia serios în calcul varianta scenei de teatru.
Răzvan Fodor şi-a făcut debutul în teatru, chiar pe scena de la Metropolis în noiembrie anul trecut. “No one” este un spectacol care vorbeşte despre prietenie, cu o distribuţie de tineri talentaţi şi se joacă cu casa închisă. “A însemnat foarte mult pentru mine să urc pe scena unui teatru”, spune Răzvan Fodor. “Este prima oară cînd fac acest lucru şi sper să avem parte de aplauzele celor care vor veni să ne vadă. Este o piesă cu patru personaje, ce spune povestea unor tineri de prin anii ’95, care încearcă să “şi facă o trupă, şi îi am colegi în acest proiect pe Adrian Ştefan, Alexandru Secăreanu, Paul Dunca şi pe regizoarea Carmen Vioreanu”.

Roluri. “Au existat voci care mi-au spus să merg mai departe şi să fac şcoală, alţii mi-au spus: «Nu face, pentru că te strici»“, ne-a spus Răzvan Fodor. Am trăit un fel de frustrare, pentru că întîlneam privirile actorilor, care parcă spuneau: «Tu nu ai şcoală, ce cauţi în treaba asta, ne iei pîinea de la gură». Între timp cred că am fost asimilat. Jucînd am început să învăţ multe, am furat multe. Am legat prietenii foarte strînse cu Şerban Ionescu, Magda Catone, am avut marea bucurie să joc, din păcate, foarte puţin, alături de regretatul Adrian Pintea. Lumea a început să nu mă mai privească răutăcios şi mi-a dat credit. Eu am continuat, am făcut încă două producţii, apoi, la un moment dat, a venit această propunere cu teatrul. «Vino, să dai un text să vezi dacă poţi!» Mi-am zis de ce nu”.

No One. “E destul de golănească piesa, dar este foarte bine ancorată în ceea ce se întîmplă acum în industria muzicală. Am dat textul şi mi-au spus: «Oau, eşti foarte bun». Am început să mă joc cu personajul şi să mă joc. M-am uitat în stînga în dreapta, găseşti Viorel, personajul meu, îl găseşti la colţ de stradă. Nu prea pot deloc să vorbesc agramat. E greu să fac acest lucru. Eu am observat că pe lîngă tineri vin şi doamne, domni în vîrstă şi sînt impresionat că sînt atraşi de piesa aceasta, de ceea ce facem noi. La un moment dat am fost reticent. Cînd vezi oameni în vîrstă frumos îmbrăcaţi, atenţi la tot ce spui, în primul rînd nu prea poţi să scoţi cuvintele acelea, dar m-am prins că, dacă mă feresc se pierde din text, se simte că nu dai replicile cu forţă. Am înţeles că şi-au asumat faptul că au venit să vadă o piesă. Aveam altă noţiune despre teatru pînă am ajuns în acest spectacol. Mă leagă foarte multe lucruri de locul acesta, pentru că undeva la subsol mi-am început cariera muzicală. Am început la Palatul Copiilor, apoi am avut o formaţie a mea. E o poveste lungă. În 1995 aveam formaţie şi aici am repetat şi am cîntat.”

Karaoke.“Personajul meu e un băieţel care nu a scos capul foarte mult din cartier, părinţii lui muncesc în Spania, aşa că are ceva bani, dar asta nu-l face mai cizelat. Uşor prostuţ, naiv. Mă bucur că am bunul-simţ de a mă băga şi în lucruri mai mici şi să nu aspir doar la lucruri mari. Eu nu sufăr foarte tare de celebritate, cu ghilimele de rigoare. Trebuie să fii autentic în ceea ce îţi doreşti, trebuie să ai disciplină. De la 14 ani umblu pe străzi, am trăit viaţa dublu decît alţii, de la 15 ani merg în discoteci, în cluburi. Am trecut prin toate. Mă apropii de vîrsta biblică, 33 de ani, şi am disciplină. În urmă cu ceva timp am dat un interviu şi am spus că proporţiile între muzică şi actorie sînt 50-50. Acum sînt undeva la 40-60, teatrul a început să mă prindă mai mult.”

No One la Festivalul Pledez pentru TINEri Piatra Neamt 2008

2008-10-22T15:30:00.016+03:00

Marti, 21 octombrie 2008, am jucat la Festivalul Pledez pentru TineRi Piatra Neamt, de la ora 17, la Teatrul Tineretului.
Festivalul a fost bine organizat, am primit tot sprijinul tehnic si logistic.
Ne-a parut rau ca am plecat imediat dupa spectacol (am fi vrut sa mai stam putin, sa ne dam cu telecabina, sa vedem spectacolele din program etc).

Mai jos, poze cu noi la Piatra Neamt (si in drum spre si de la).

Intr-o pauza de cafea, la o benzinarie din Buzau.

Ajunsi la fata locului, am urcat prin imprejurimi. (din poza lipseste Paul Dunca; el s-a dus sa vada un spectacol din festival).

Apus de soare in Piatra Neamt.

Eu si Alec Secareanu

Adi Stefan, Iby Costin si Paul Dunca. Iby se ocupa de recuzita si proiectiile noastre, iar la Piatra Neamt a fost si regizorul nostru tehnic.

In spatele Teatrului Tineretului. Echipa tehnica a Teatrului Metropolis asteapta sa intre la montat, pe un frig de 5 grade si vant. De la stanga la dreapta: Cristina Sirbu (departamentul organizare), Monica Ion (cabinier), Mihai Jude (tehnician scena), Elena Ursu (regizor tehnic), soferul camionului cu decor si sotia lui, Iby Costin (recuziter/regizor tehnic), dna Elena (asistenta dierctorului Metropolis, George Ivascu), Gelu Neagu (tehnician scena), Bogdan Ungureanu (sunet) si Stefan Vasilescu (lumini).

Intr-o pauza de montat lumini si sunet, Bogdan Ungureanu si Stefan Vasilescu.

doi oameni obositi...

si doi oameni fericiti... (prietenii stiu de ce ;)) )

Ne-a placut la Piatra Neamt (dar mai mult ne-a placut la Braila).

Melodia noastra pentru Piatra Neamt, Kate Perry - I kissed a girl. http://www.youtube.com/watch?v=a1Y8utsY6LY

Cunoscutul actor si cintaret Razvan Fodor joaca teatru la Braila

2008-09-10T01:27:00.006+03:00

Cunoscutul actor si cintaret Razvan Fodor joaca teatru la Braila

Spectacolul "No one" al Teatrului "Metropolis" din Bucuresti, il aduce la Braila pe indragitul cintaret si actor Razvan Fodor. Alaturi de el mai joaca un alt tinar cunoscut brailenilor din alte spectacole, Adrian Stefan. In spectacol mai joaca Alexandru Secareanu si Paul Dunca. Regia ii apartine creatoarei piesei, Carmen Vioreanu, tot ea a realizat si decorul. Costumele si coregrafia au fost create de Paul Dunca. Compozitorii melodiei "Ooooo" sint Horatiu Iliescu si Adrian Stefan. Spectacolul dureaza o ora si 50 de minute. "O mare casa de productie germana cauta o trupa pop/dance de trei baieti. Toti cei care au inregistrat o melodie de maxim trei minute si au chiar si un videoclip, sint rugati sa vina la preselectia din Piata Universitatii"... Un anunt obsedant, emis de un post de radio. Doi vechi prieteni, vecini in cartier, se hotarasc sa incerce. Este greu sa astepti sa se intimple ceea ce iti doresti de mult timp, dar mai greu e sa accepti schimbarea. Un spectacol despre dorinta de a fi vazut si despre prietenie.

Sursa: http://www.obiectivbr.ro/index.php?pagina=single&id=0000022086&domeniu=Social

Festivalul Zile si Nopti de Teatru european Braila 2008

2008-09-10T01:24:00.006+03:00

S-a dat startul Festivalului Zile si nopti de teatru european la Braila

* "Recomand tuturor sa aiba disponibilitate pentru a intelege incercarile tinerilor de a se impune prin estetica lor", a sfatuit spectatorii presedintele de onoare al festivalului brailean, regizoarea Catalina Buzoianu

Autor: Cristina DOSULEANU

Festivalul Zile si nopti de teatru european la Braila a inceput duminica seara, in prezenta reprezentantilor administratiei locale si a unor importanti oameni de teatru. Presedintele de onoare al festivalului, regizoarea Catalina Buzoianu a apreciat selectia realizata pentru aceasta a treia editie si in special sectiunea dedicata lui Mihail Sebastian. De asemenea a laudat spectacolul croat "Marlene Dietrich", care a inspirat-o sa monteze la Bucuresti acelasi text, pe care l-au vazut si brailenii in editia anterioara a festivalului. A considerat ca foarte bune spectacolele Teatrului "Metropolis", "In rolul victimei", regia Felix Alexa si "No one", regia Carmen Vioreanu. "In acest festival au fost invitate multe spectacole care m-au interesat si recomand tuturor sa aiba disponibilitate pentru a intelege incercarile tinerilor de a se impune prin estetica lor sau mai bine zis prin lipsa lor de estetica. Teatrul Maria Filotti are o prestatie importanta in aceasta seara si marturisesc ca il pretuiesc pe Radu Afrim. Va doresc sa aveti inima si minte deschisa, incredere si credinta in teatru. Acesta este drumul teatrului si aceasta generatie are dreptul la teatrul pe care il intelege si care ii este necesar", a spus regizoarea Catalina Buzoianu. Primarul orasului, Aurel Simionescu, s-a declarat multumit ca a venit multa lume la teatru, ca schimba impresii si ca se vor bucura impreuna de spectacole. Adresindu-se conducerii teatrului "Maria Filotti" si staff-ului festivalului, primarul Aurel Simionescu a spus: "Veti avea tot sprijinul Primariei, vom incerca sa facem mai mult si mai bine pentru Braila in domeniul teatrului. Sa aveti o saptamina frumoasa de teatru. Trebuie sa remarc faptul ca alaturi de noi este si primarul orasului Bursa din Turcia, cu care sintem infratiti, ceea ce este o dovada ca astfel de actiuni ne pot uni, ne fac prieteni, sint benefice pentru toti". Directorul festivalului, criticul Doina Papp a remarcat solidaritatea comunitatii oamenilor de teatru, veniti in numar mare la deschidere, care prin prezenta lor la asemenea manifestari le ridica prestigiul. "Trebuie sa marturisesc atasamentul meu pentru publicul din Braila caruia ii facem aceasta oferta cu incredibil de multe spectacole. Un colectiv foarte mic de oameni din jurul festivalului, au facut posibil ca acest festival sa existe sub coordonarea directorului teatrului, Veronica Dobrin si a directorului artistic Radu Nichifor", a spus criticul Doina Papp. In final, directorul teatrului, Veronica Dobrin a precizat ca toate spectacolele din strainatate sint traduse in limba romana, ca recomanda tuturor sa le vada si ca municipalitatea a promis ca va asigura mijloace de transport in comun si la orele mai tirzii la care se termina spectacolele. "Omul perna" este un spectacol de o sensibilitate si o forta iesite din comun, au apreciat la unison oamenii de teatruPrima seara a festivalului a debutat, in Sala Mare, cu premiera "Omul perna" de Martin McDonagh, regizat de Radu Afrim. Asa cum ne-a obisnuit apreciatul si premiatul regizor, si in acest spectacol nu s-a sfiit sa aseze o oglinda in fata societatii ca sa o vedem mai clar asa cum e: violenta, dura, urita. Desi a incercat ca pe parcursul spectacolului sa indulceasca pastila, in final cu greu mai puteai zimbi la glumele politistului idot sau la grosolaniile celui care se dorea mai destept. Multe efecte de lumina, multe elemente care te duc cu gindul la cinematografie, intr-un decor simplu dar de efect. Acesta a fost realizat de tinarul Cosmin Florea, elev la Liceul de Arta. Costumele au fost concepute de o colega de-a sa, eleva Anamaria Pavel. Muzica antrenanta si rascolitoare, selectata tot de Radu Afrim, a subliniat perfect mesajul pe care regizorul voia sa-l transmita. La conferinta de presa de ieri criticii au apreciat ca "Omul perna" este un spectacol de o sensibilitate si o forta iesite din comun. Drama copiilor supusi violentelor de tot felul, problema autoritatilor, drama creatorilor, care isi vad opera aruncata la gunoi din cauza prostiei celor din jur, toate acestea sint rind pe rind aduse in atentia publicului prin intermediul unor povestiri. Criticii au mai spus ca este un spectacol foarte dens, dur, in care domneste o atmosfera de dezabuzare, de sictir, in care se combina lirismul cu drama si se creeaza un efect extraordinar. Regizorul Radu Afrim a marturisit ca de acest text i-a vorbit Mirela Suru. "A fost prima data cind nu am schimbat nimic la un text tradus. Prima data mi s-a parut foarte multa vorbarie despre adevar, vinovatie si m-am gindit: cum fac eu sa-i tin pe spectatori in sala? Am avut mari probleme cu montarea. Am ales atmosfera de cabaret, o lume specifica in care se spun lucruri atroce. Daca nu se spune lucrurilor pe nume, daca se umbla cu mari subtilitati lumea nu se prinde pentru ca lumea nu mai este chiar atit de titrata ca altadata. Pe de alta parte, de ce sa fii subtil, cind societatea nu e deloc subtila, e din ce in ce mai triviala. Provocarea intr-un asemenea spectacol este sa reusesti sa fii violent, fara sa devii trivial. Spectacolul are si foarte multa energie caracteristica oamenilor de la Braila si nu cred ca daca as fi pus textul in alta parte decit aici ar mai fi iesit la fel", a explicat regizorul Radu Afrim. In spectacol se remarca tinarul Eugen Jebeleanu, cu o energie debordanta, actor care reuseste sa emotioneze prin jocul sau, si Alin Florea. Eugen Jebeleanu a marturisit ca nu stie cum trece timpul in spectacol si ca il ajuta foarte mult sa se mentina tot timpul in tensiune faptul ca nu iese nici o clipa din scena. Valorea lui Alin Florea a fost relevata publicului brailean prima data in "Angajare de clovn". Apoi a jucat un june prim in Visul unei nopti de vara", iar acum interpreteaza excelent partitura politistului idiot, cu idei putine dar fixe, agramat, imbecil, dar cu o foarte buna parere despre sine. Interpretarea sa a provocat de multe ori aplauze la scena deschisa. O interpretare credibila, care provoaca frisoane, a reusit si Mihaela Trofimov in cele doua monoloage ale sale, ca si Emilian Oprea si Liviu Pintilieasa. In spectacol mai joaca Septimiu Stoica, Claudiu Urse, Valentin Burlacu, George Crinta, Eliza Turtoi, Georgiana Nedelcu si Cosmin Cosma, tineri care dovedesc talent si promit pentru viitor. "Ultima ora" a lui Sebastian - o parodie cu accente grotestiTeatrul National din Chisinau a prezentat ieri seara o parodie dupa spectacolul lui Mihail Sebastian, "Ultima ora", in regia lui Alexandru Cozub. Spectacolul este montat intr-o cheie cu accente grotesti pentru ca vrea sa atraga atetia asupra cenzurii care se exercita asupra presei in Republica Moldova. Desi majoritatea celor prezenti la conferinta de presa de ieri au apreciat ca Mihail Sebastian este cumva intr-un con de umbra, criticul Geo Serban a precizat ca dimpotriva, in ultimul an a fost o explozie Sebastian si ca publicistica sa este apreciata ca fiind cea mai valoroasa. "Sebastian va reveni in dramaturgia romaneasca dar sub alti parametri decit pina acum. Publicistica lui are anumite raportari la actualitate pentru ca se potriveste foarte bine cu ce se intimpla in anii '31 - '32 in Parlamentul Romaniei". Tot ieri s-a jucat la sala Centrului Cultural pentru Tineret "Tradarea" de Harold Pinter, in regia lui Mehmet Ergen, din Turcia, iar la sala Studio Teatrul German de Stat din Timisoara a prezentat spectacolul lui Alexander Hausvater, "Judecata". Marti - Ziua Marius ManoleAstazi, de la ora 18.30, in Sala Mare, Teatrul "Metropolis" prezinta spectacolul "In rolul victimei", regia Felix Alexa. In rolurile principale joaca Razvan Vasilescu, Marius Manole, Dana Dogaru. La sala Studio, de la ora 19.00, Teatrul Act ofera brailenilor "Amalia respira adinc", de Alina Nelega, regia Mariana Camarasan. Actrita Cristina Casian prezinta povestea unui destin dramatic al unui copil provenind dintr-o familie instarita care pierde totul odata cu venirea regimului comunist. In sala Centrului Cultural pentru Tineret, de la ora 20.30, se joaca spectacolul "Povestiri despre nebunia (noastra) cea de toate zilele" de Petr Zelenka, in regia lui Radu Afrim. Tot miine seara, la Clubul festivalului, de la ora 22.00, este jucat un spectacol cu Marius Manole si Rodica Mandace, "Iubirile lui Sebastian".

Sursa: http://www.obiectivbr.ro/index.php?pagina=single&id=0000022242&domeniu=Social

Poze spectacol

2008-07-19T23:22:00.027+03:00

Ancheta "De ce n-a jucat No One la Iasi"

2008-06-25T02:09:00.005+03:00

http://www.ziaruldeiasi.ro/cms/site/z_is/news/o_poveste_politista_cu_final_asteptat_157682.html

O poveste politista cu final asteptat
Autor: Diana Soare
Data publicarii: 02/06/2008

Ziceam ca n-am vazut decit trei spectacole. Ei bine, nu ca as vrea acum sa-mi spal obrazul, dar trebuia sa vad patru. Miercuri, 21 mai, la Casa de Cultura a Studentilor era programat No One, o productie a Teatrului bucurestean Metropolis. 21.35. Ne suim intr-un taxi si, zece minute mai tirziu, sintem acolo.
Primul gest - tinind cont de intuneric, usa ferecata si cei doar citiva ieseni la fel de dezorientati - este sa verific inca o data pe invitatie ora si locul. Nici o discrepanta. Dupa un sfert de ora si doua tigari fumate, verificam intrarea laterala. Un anunt sec: "Ne cerem iertare, spectacolul programat in aceasta seara nu se mai joaca. Biletele sint valabile pentru orice alta piesa".
Nu-l sunam pe Adi Afteni, e totusi unspe noaptea. A doua zi, telefonam la Metropolis. Domnisoara de la capatul celalalt al firului spune ca au fost probleme de organizare, dar "crede" ca trupa si-a anulat cu cel putin citeva zile inainte reprezentatia. Adi Afteni infirma. Dupa citeva ore, cei de la Metropolis revin cu o declaratie oficiala, pe care o puteti citi integral pe site-ul "Suplimentului de cultura". Spicuim esentialul: "Din pacate constantele intirzieri ale raspunsurilor punctuale, atit de necesare pentru o buna colaborare intre institutii profesioniste, cerute de directorul adjunct al Teatrului Metropolis, l-au determinat pe acesta sa aleaga intre a periclita programul Teatrului Metropolis, la sediu, sau sa renunte la un turneu, ale carui neajunsuri legate de consecintele nesemnarii unui contract ferm, au facut sa nu se valideze oportunitatea deplasarii spectacolului No One la Iasi". Toate virgulele sint conforme cu originalul.
De asemenea, Teatrul Metropolis ne-a pus la dispozitie e-mailurile schimbate de Adi Afteni si Victor Coman. Ca intr-un scenariu de film politist, iata filmul evenimentelor. 6 mai, Metropolis cere o invitatie oficiala: "Nu trebuie sa uitam ca sintem bugetari si dam socoteala pentru orice cheltuiala". Adi Afteni e prompt si, doua zile mai tirziu, Victor Coman scrie: "Am primit invitatia si va multumesc". De asemenea, cere detalii despre "modul de asigurare si decontare a transportului personalului, decorurilor si recuzitei; - modul de asigurare a cazarii si mesei; - modul de plata a retetei salii Teatrului Metropolis". Raspunsul lui Adi Afteni vine in aceeasi zi. Pe 9 mai, este trimis draftul contractului. Victor Coman: "Totul este ok". Pe 15 mai, Victor Coman decide sa anuleze reprezentatia: "Intrucit nici pina la aceasta data nu am primit contractul al carui draft vi l-am trimis pentru completare/semnare/stampilare, ne vedem nevoiti sa va anuntam ca Teatrul Metropolis nu mai poate participa la festivalul organizat de Dumneavoastra". Apoi da vina pe staff si Primarie: "In plus, nu s-au clarificat in scris onorariile actorilor si plata personalului tehnic, lucru care a creat neincredere si opozitie din partea acestora din urma, refuzind sa faca deplasarea. Simpla asigurare verbala ca vor fi asigurate conditiile normale unei astfel de manifestari nu este suficienta: dovada este ca, prezentind invitatia Dvs., transmisa prin e-mail, forurilor superioare (Primaria Capitalei) pentru aprobarea deplasarii la festival, avizul acestora a fost negativ, neputindu-le prezenta un contract scris si semnat de ambele parti, cu clauze si obligatii reciproce, care sa constituie baza legala a angajarii institutiei". Contractul soseste, stampilat si parafat, o zi mai tirziu, pe 16 mai.
De ce o fi fost "totul ok"?
Ce s-a intimplat mai departe, nu mai stim. Adi Afteni sustine ca nu a aflat decit in ziua reprezentatiei ca Metropolis nu mai ajunge la Iasi. Declaratia oficiala invoca lipsa unei "schite a scenei sau a salii, a conditiilor de light si sound design, a datelor tehnice ale spatiului". Si atunci, ne intrebam, de ce o fi fost "totul ok"?
"Din toate cele mentionate mai sus, si neavind alt interes, decit de a ne prezenta in fata publicului iesean la standarde de calitate pe care acesta le merita, am fost pusi in situatia neplacuta ca excelentul spectacol No One sa nu poata face aceasta deplasare, in conditii necunoscute, care sa determine o reprezentatie nereusita a spectacolului. (...) Actorului Adrian Afteni, ii propunem ca pe viitor, parteneriatul stabilit intre 2 institutii, care functioneaza cu bani publici, sa nu aibe la baza doar hamletiana replica «vorbe, vorbe, vorbe»." Si nici e-mailuri, e-mailuri, e-mailuri - am adauga noi, pentru ca, se pare, mediul electronic nu inspira suficienta incredere.
"Excelentul spectacol" al celor de la Metropolis nu s-a jucat, asadar, la Iasi, de teama. Excelentele spectacole de la Nottara, Teatrul Act, Teatrul LUNI sau Teatrul "ApARTe" din Moscova au fost aplaudate minute in sir. Fara teama.

PS: Sa fi fost o chestie electorala? Victor Coman catre Carmen Vioreanu, regizoarea piesei: "In plus, avem foarte mult de lucru la sala, sint si niste actiuni inopinate ale Primariei si nu ne putem eschiva".

PS-ul meu (Carmen Vioreanu): De unde a obtinut autoarea anchetei corespondenta mea de la Berlin cu dl. Coman??????!!!!!!!!!!!!!

Articol Gandul

2008-05-31T19:33:00.006+03:00

Generatia "super-wow" intr-un spectacol la subsolul blocului

Primul teatru bucurestean "din scara blocului", Teatrul Desant, a prezentat in premiera un spectacol despre cum se face o trupa dance la scara blocului.N-am ajuns foarte usor la Teatrul Desant, dar asta numai din cauza unor indicatii ambigue pe care cine nu cunoaste zona le poate interpreta diferit. Altfel, oamenii din cartier nu pot rata intrarea din bulevardul Ion Mihalache, fost 1 Mai, mai ales ca exista afise care atrag atentia asupra locului. Cativa tineri suficient de nebuni (o nebunie foarte frumoasa, daca mai e cazul sa precizam) au transformat - cu sprijinul sponsorului fondator Romtelecom - o scara de bloc in teatru. Sala se afla la subsol, acolo unde bucuresteanul isi are, de obicei, boxele pentru damigene cu vin si muraturi, asa incat, se intelege, spatiul e destul de mic si nu asigura o buna vizibilitate.Totusi, energia tinerilor actori si stilul minimalist abordat, de voie, de nevoie, de tot mai multi tineri creatori suplinesc conditiile improprii si fac din "descinderea" la Teatrul Desant una placuta.Mai ales ca subiectul piesei No one, scrisa si regizata de Carmen Vioreanu, e decupat din actualitatea imediata si tratat cu un umor foarte "trendy". Se iau trei fosti prieteni, certati din cauza unei excursii la Ibizza, premiu la care au concurat, castigator fiind unul singur, si se pun in conflict. Razbunarea celui care a pierdut exploateaza obsesia oricarui tanar roman care spera sa se capatuiasca peste noapte, cu minimum de efort si investitie, fie ea financiara sau personala."Hai sa o ardem artisti"N-are rost sa devoalam in ce consta revansa, dar trebuie spus ca spectacolul castiga prin felul in care sunt ironizate, subtil, personajele, reprezentand tipologii bine alese: actorul care n-a jucat nici un rol dupa absolvire si se lauda numai cu aparitia ca figurant intr-un spot la bere (Alexandru Secareanu), baiatul de bani gata "second hand", de vreme ce finantele sunt asigurate de parintii plecati la munca in Spania (Virgil Aioanei), cuceritorul intretinut de mama si bunica, dar care isi petrece timpul la sala de forta si isi pune sperantele intr-un viitor de DJ care sa mixeze in cluburi (Adrian Stefan) si "artistul-coregraf", cu sexualitate incerta, care face eforturi prea evidente ca sa fie "trendy" sau, altfel spus, "super-wow" (Paul Dunca). Limbajul este cea mai consistenta sursa de umor a spectacolului, in conditiile de spatiu date, dar si gesturile si jumatatile de atitudine ale celor patru protagonisti spun foarte multe. Despre o generatie in curs de americanizare - nu numai prin imprumutul excesiv de replici si sintagme - dar si prin aplecarea spre o superficialitate periculoasa, care ii determina sa se rezume la a avea vise imposibile, in loc sa depuna eforturi pentru un "succes personalizat" in functie de posibilitati. Visul celor patru este sa "dea lovitura" cu o trupa dance, dupa modelul tuturor ciupercilor aparute dupa ploaie in ultimii ani de zile, alimentand artificial un asa-zis "showbiz" autohton. In realitate, daca privesti mai atent, in loc de modele de reusita puse pe peretii camerei de tinerii care vor sa le semene, gasesti doar o trista adunatura de personaje efemere, care isi castiga bruma de celebritate expunandu-si viata personala prin reviste de doi lei, in absenta oricaror calitati muzicale.Plecand de la un caz particular, autoarea Carmen Vioreanu analizeaza cu mijloace moderne, dinamice si surprinzatoare - film, videoclip (realizate de Darie Alexandru) si karaoke - un "model de succes" care se dovedeste gol pe dinauntru si periculos pentru fraierii care se lasa amagiti de el. Tinerii din sala s-au amuzat copios pe seama personajelor care pozeaza fie in macho, fie in artisti (altfel spus, pe limba lor, vor "sa o arda artisti"), au ras cu lacrimi de videoclipul construit prin acumularea de clisee din videoclipuri ale unor trupe dance difuzate si azi peste tot, asa incat exista sperante ca, cel putin aceia dintre ei care au vazut spectacolul, se vor gandi de doua ori inainte de a se lasa pacaliti de un asemenea scenariu kitschos. Pentru o adevarata eficienta, spectacolul ar trebui jucat in cat mai multe licee din tara.Ce vor face insa acesti tineri cu timpul lor, petrecut acum in cluburi si discoteci si consumat in nesfarsite asteptari cu iz de disperare si de incremenire in stadiu de proiect? Ei bine, asta e cu totul alta problema
articol preluat din "Gandul"; autor Cristina Modreanu
http://www.gandul.info/articol_11152/generatia__super_wow__intr_un_spectacol_la_subsolul_blocului.html

Articol Adevarul

2008-05-31T19:31:00.005+03:00

O s-o ardem staruri"
Clar că educaţia nu s-a numărat niciodată printre priorităţile lor. Ştiu că nu au deloc voce, dar nu e nici un impediment. Au 20 de ani şi se vor cu toţii staruri disco. Nici unul dintre cei patru nu concepe că ar putea merge la muncă. ("Mă vezi pe mine trezindu-mă dimineaţa să mă duc la serviciu...") Toţi "vor s-o ardă staruri". Propoziţiile le sunt împănate cu sintagme deloc ortodoxe pe care le auzim, pe stradă, de sute de ori pe zi. Şi aşa mai departe...Dacă realismul presupune o piesă care "constată" moravurile epocii, decupează felii din cotidianul clasei investigate şi îşi adecvează limbajul la categoria socială prezentă pe scenă, atunci No One de Carmen Vioreanu, în regia aceleiaşi, de la Teatrul "Desant", e o piesă curat realistă. Dacă spectacolul atinge un caracter de generalitate trădând faţetele întregii societăţi e cu atât mai valoros. Şi dacă, extrapolând, structura mentală şi comportamentală a lumii româneşti ţine acum de trădare, de doctrina sfintei ţepe - este cu atât mai dulce cu cât e operată între prieteni şi ascunde o răzbunare veche pentru un lucru nevinovat petrecut cu un an în urmă , autoarea reuşeşte cu adevărat să portretizeze o zonă distinctă. Lumea celor de 20 de ani. Un absolvent de Actorie care a apărut într-o reclamă TV în planul doi află de la radio despre un concurs de videoclipuri. Se hotărăşte să-şi facă trupă cu un prieten ai cărui părinţi muncesc în Spania. Băieţii se pricep binişor la dans, dar au nevoie şi de muzică, aşa că îşi caută vechiul prieten cu care se certaseră în urma unui concurs de DJ al cărui câştigător pleca la Ibiza. Apoi, au nevoie de coregraf. Trupa ajunge, astfel, la patru membri. Coregrafia se pune la punct, videoclipul se filmează şi tinerii aşteaptă să ia crema succesului. Cel care pierduse Ibiza reclamă conducerea şi, implicit, calitatea de a semna contractele. Curând totul se dovedeşte enormul său bluff, "ţeapa" ticluită sub drapelul răzbunării. Asta după ce, în cuvintele lor simple şi puţine, certate cu fluenţa sintaxei (urechea autoarei Carmen Vioreanu e de admirat), toţi făcuseră apologia prieteniei. Dacă story-ul din No One e imediat recognoscibil este pentru că vorbeşte despre practica generală a societăţii noastre de a-şi râde cu orice prilej de loialitate, prietenie, corectitudine. Din când în când, doar în plan secundar, mai apar drogurile, dezintoxicarea, problemele cu poliţia, raziile, pentru a întregi tabloul de ansamblu. E adevărat că textul ar fi fost cu atât mai valoros cu cât, respectând reţeta realistă, cei patru s-ar fi individualizat mai bine, iar frazele lor, ambiţionând să reproducă cu fidelitate limbajul tinerilor de azi, nu ar fi fost atât de abundent şi programatic licenţioase. Pentru regizoarea Carmen Viou spectacolul este, hotărât, o reuşită. Îşi adecvează excelent limbajul scenic, aduce pe scenă videoclipul (video: Darie Alexandru), iar în spaţiul minuscul folosit de Teatrul "Desant" (o cameră de subsol de bloc) teritoriile băieţilor sunt bine delimitate, trecerile dintr-un loc în altul sunt năstruşnice, convenţia pare simplu de asimilat de către public. Personajele sunt liniare, nu evoluează, schimbările ţin mai mult de look. Dar cei patru actori se mişcă bine, abordează o actorie proaspătă, demnă de toată lauda, renunţând la grimase teatrale şi îngroşări de orice fel. Naturaleţe şi credibilitate 100%. Adorabil este Paul Duncă: efeminat cât trebuie, ostentativ şi fancy, creează un personaj în totul delicios. De altfel, el semnează şi costumele, şi mişcarea energetică (după cum se şi potriveşte unei trupe de dance-pop), dar cu savuroase accente ironice. La polul opus personajului său, Virgil Aioanei compune gradat un băiat cu mintea simplă, fără duplicităţi, care se livrează cu totul prieteniei, surescitat mult mai mult de cariera de star (în care "o s-o ardem cool rău de tot") decât de cea de agent imobiliar, căreia îl destinaseră părinţii. De fapt, părinţii reprezintă un concept care revine frecvent în dialogurile băieţilor. Oricât s-ar delimita de o mamă recent ieşită la pensie, personajul compus de Alexandru Secăreanu se raportează des la ea, aşa cum se raportează la toţi, superior, vital, considerându-se îndreptăţit să-i organizeze pe cei din jur. Şi mai nostim este contrastul dintre nuanţele masculinităţii pe care marşează Adrian Ştefan, nepăsător şi "cool" în personajul venal al spectacolului, care îi "prosteşte" cu totul pe ceilalţi. Cu No One, Teatrul "Desant" vorbeşte pe limba tinerilor. Cel puţin categoria de vârstă căreia îi e adresat spectacolul se va regăsi cu uşurinţă în personajele de pe scenă, în deziderate (să fii star pop a devenit visul de aur al omenirii tinere), în atitudini, în tipul de dialoguri. Şi nu e chiar puţin lucru pentru un teatru al cărui public e definit cu precizie.
articol preluat din cotidianul "Adevarul"; articol de Cristina Rusiecki
http://www.adevarulonline.ro/2006-07-22/Adevarul%20Literar/o-s-o-ardem-staruri_192229.html

La filmari

2008-05-24T18:45:00.005+03:00

Foto: Carmen Vioreanu

Articol Cotidianul

2008-05-24T17:53:00.003+03:00

Cotidianul, iunie 2006, articol de Catalina George
Cum incep si se termina visele de success
Ii atrage promisiunea de faima si distractie. Patru baieti isi pun la bataie toata energia pentru a reusi la un concurs anuntat la radio.
Baietii din „No One“, spectacolul regizat de Carmen Vioreanu, stiu cel mai bine sa piarda timpul. Sau asta par sa faca, cind ii vezi la sala de fitness sau acasa in fata computerului. Ca lucrurile nu stau chiar asa se vede atunci cind gasesc ocazia sa iasa in fata. Dupa ce aud mai multe zile la rind, intr-un anunt la radio, ca o mare casa de productie germana cauta o trupa dance/pop de baieti, doi prieteni, Raul si Vio, se hotarasc sa incerce. Simpatici sint, ba chiar au mai trecut printr-un concurs pentru DJ, sfirsit din pacate cu o cearta. De atunci, cel de-al treilea prieten, Sebi (Adrian Stefan), care se pricepe la mixat muzica prin cluburi, nu le-a mai vorbit, pentru ca Vio cistigase concursul si plecase la Ibiza. Anuntul de la radio ii misca insa din nou pe toti in aceeasi directie, ajutati de Patrick (Paul Dunca), al patrulea entuziast cu pretentii de coregraf. La urma urmelor, ca orice tinar care duce lipsa de ocupatie si locuieste in continuare cu parintii, cei trei vechi prieteni vor acelasi lucru - sa ajunga cunoscuti, sa aiba succes la fete, sa se distreze si sa calatoreasca.
[…]Jonglind cu ritmurile si imaginile video, de la povestea cu concursul pentru DJ pina la videoclipul filmat de baietii din piesa pentru compania germana, Carmen umple scena de ritm si vitalitate. Pe linga mijloacele tehnice folosite si povestea in sine, cu sirul ei de surprize, incheiata cu o adevarata lovitura de gratie, la public ajung si-l cistiga starile prin care trec personajele. Tot entuziasmul lor si toata dezamagirea finala, teama, increderea si suspiciunile circula in flux permanent catre sala.

Articol Jurnalul National

2008-05-24T17:51:00.008+03:00

Jurnalul National, 26 noiembrie 2007 de Roxana Vintilă
„No One – un spectacol din imediata actualitate”
Teatrul Metropolis a găzduit “formaţia No One”. Alexandru Secăreanu, Răzvan Fodor, Adrian Ştefan, Paul Dunca alcătuiesc echipa trendy pentru spectacolul realizat de Carmen Vioreanu.

TIPOLOGII. Trei prieteni se ceartă din cauza unei excursii la Ibiza, premiu la care au concurat, dar se împacă imediat atunci când unuia îi vine ideea de a face o formaţie. Avem de-a face cu patru tipologii luate excat din cotidian: un tânar actor care nu a jucat nici un rol (Alexandru Secăreanu), băiatul de bani gata întreţinut de părinţii plecaţi la muncă în Spania (Răzvan Fodor), cuceritorul de la sala de forţă, băiatul mamei şi-al bunicii (Adrian Ştefan) şi coregraful feminizat (Paul Dunca). Povestea începe de la un un anunţ de radio: “O mare casă de producţie germană caută o trupă pop/dance de trei băieţi. Toţi cei care au înregistrat o melodie de maximum trei minute şi un videoclip sunt rugaţi să vină la preselecţia din Piaţa Univeristăţii”. Doi vechi prieteni, vecini în cartier, se hotărăsc să încerce. Ne-am întâlnit cu o satiră la adresa a tot ceea ce înseamnă aşa-zisul show-biz din România: trupele de la noi apar precum ciupercile după ploaie, nu e nevoie decât de nişte haine de firmă, câteva ore de cosmetică, neapărat un stilist şi cât mai puţin talent în ale vocii. Tinereţe, good look, un videoclip cool sunt ingredientele prin care orice tânăr poate să-şi facă o formaţie, dar mai ales dacă apari cu melodia: “Oooo/ iubirea mea pentru tine-i mişto!” acel gen de refren pe care-l fredonezi pe puţin câteva zile după ce ai plecat de la spectacol! Finalul ne rezervă o surpriză de proporţii: Anunţul de la radio era o “ţeapă” (ca şi radioul însuşi, un post de radio pirat!). Răzbunarea a venit din partea celui care s-a considerat trădat pentru că nu câştigase excursia la Ibiza.

UMOR. Limbajul argotic, cu expresiile care i-au “consacrat” pe băieţaşii de cartier constituie una dintre sursele de umor. Gesturi şi cuvinte colorate, pe care le auzi pe stradă, în cluburi, discoteci au stârnit râsete şi aplauze de aproape două ore!

Interviu Gandul

2008-05-24T17:51:00.007+03:00

Gandul, 20 septembrie 2006, interviu de Cristina Modreanu

Regizoarea Carmen Vioreanu: "Tinerii romani de azi nu au modele, sunt niste victime"

- Povestea din spectacolul "No One", scris si regizat de tine, e inspirata din realitatea imediata si descrie o generatie confuza si superficiala. Le vei acorda circumstante atenuante acelorasi personaje in mediumetrajul pe care il vei face pentru TVR2?
- "No One" este o poveste despre asteptare si despre dorinta de a fi vazut, este o poveste in care cred ca se poate regasi un mare procent din tinerii din Romania, cu varste cuprinse intre 18 si 28 de ani. Spectacolul s-a jucat in perioada iunie-iulie la Teatrul Desant, in cadrul proiectului "moca PartY", si la Casa de Cultura Buzau, in cadrul festivalului de teatru de acolo. Incepand din luna noiembrie, veti putea vedea o noua varianta a spectacolului la Teatrul Nou (fostul Teatru Mundi) din Bucuresti, tot in regia mea, dar intr-o distributie modificata - din vechea formula au ramas Alexandru Secareanu, Paul Dunca si Horatiu Iliescu. Mie si actorilor ne sunt foarte dragi personajele din "No One". Noi chiar ii luam in serios. Ca personajele par kitschoase si penibile si se rade foarte mult la spectacole, asta e altceva. In orice caz, ele sunt inspirate din oameni pe care ii cunosc, din povesti pe care le-am trait sau le-am auzit. Baietii din trupa "No One" au curaj sa fie ei, ei chiar sunt convinsi ca sunt buni, isi pastreaza optimismul si merg mai departe orice ar fi. Si asta e un lucru care noua ne place foarte mult la ei. Lor nu le e frica sa fie ridicoli, si au mult de castigat din asta.

- Sunt tinerii romani de azi victimele timpului pe care il traim sau sunt singurii vinovati de ceea ce li se intampla?
- Da, din punctul meu de vedere sunt clar niste "victime". Nu au modele. Nu au de unde sa invete, nici de acasa, nici de pe strada. Nu cred ca mai exista tara in care sa fie atata mitocanie primitiva la tot pasul, oameni care sa urle, sa injure, sa se jigneasca si sa se agreseze in public. Daca oamenii sunt atat de agresivi cu necunoscutii, pe strada, in autobuz, in metrou, in magazine, in institutii publice, ma gandesc cu groaza ce fac acasa la ei. Atunci copiii lor ce sa invete si ce sa inteleaga? Ca trebuie sa ai tupeu, sa fii mitocan si sa-i fraieresti pe ceilalti cat poti? Mitocania de la tot pasul poate parea un aspect minor, insa, din punctul meu de vedere, este esential. De aici trebuie pornit, daca e sa schimbam ceva, de la respect. Si mai e o problema: aici, tinerii, in majoritatea cazurilor, sunt mult prea legati de parinti. In tari civilizate, dupa ce ai terminat liceul, parintii te trimit de acasa, asta daca nu ai luat tu singur initiativa. Te duci, muncesti, iti inchiriezi locuinta, te inscrii eventual la facultate. Ori, daca ai ales sa ramai acasa, atunci contribui la cheltuieli. Inveti sa fii responsabil si inveti ca nu totul ti se cuvine. Or, aici copiii sunt "cocolositi", nu sunt invatati cu responsabilitatile, pe principiul romanesc: sa se distreze non-stop cat e tanar si sa munceasca din greu cand o avea si el copii. Eroii din povestea mea ar putea sa fie exemple. Ei fac ceva, iau initiativa, au curajul sa schimbe si sunt pregatiti pentru schimbare. Si isi urmeaza visul. Chiar daca sunt uneori penibili. Dar penibilitatea lor nu-i deranjeaza pe cei din jur. Clar, si ei sunt influentati de mediul in care traiesc. In adancul lor, si-ar cam dori sa fie smecheri, sa aiba fite, bani, gagici, masini in care sa circule cu muzica data la maximum.

- Ce le-ai spune tinerilor, din propria experienta, daca ar fi sa le dai un sfat de viata (desi, desigur, e greu de crezut ca ar tine seama de el)?
- Da, si mie mi-e greu sa cred ca ar tine cont de sfaturi de la mine. Dar le-as spune, de exemplu, sa fie ingaduitori cu cei din jur, sa creada in ei si sa mearga inainte, orice ar fi. Sa-si urmeze visurile si sa aiba grija ca nu cumva, de frica viitorului, sa rateze prezentul, sa ceara putin de la altii si foarte mult de la ei si sa fie mai independenti.

Articol Revista Felicia

2008-05-24T17:49:00.003+03:00

Revista Felicia, decembrie 2007, articol de Corina Oancea
No One, un show despre show-bizul mioritic

De cand a fost inaugurat, Teatrul Metropolis gazduieste premiera dupa premiera. Una iesita din comun este spectacolul lui Carmen Vioreanu, “No One”. Adica trupa No One, alcatuita din tinerii Alexandru Secareanu, Razvan Fodor, Adrian Stefan si Paul DuncaSpuneam “iesita din comun” in sensul ca scena foarte tanarului teatru s-a transformat, pret de aproape doua ore, intr-o arena unde clocotesc idei si actiuni din show-biz-ul mioritic. Poti sa-i zici club, garsoniera de burlac, spatiu dintre blocuri, sala de forta sau oricum altcumva. Un loc unde, dintr-un ilustru necunoscut, fara job si perspective, te trezesti peste noapte vedeta. Adica membru al unei trupe trendy, cu un nume pe masura: No One!Trei, Doamne, si toti… patru!Trei prieteni se cearta din cauza unei excursii la Ibiza, premiu la care au concurat, dar, cum se-ntampla in orice competitie, doar unul castiga. Se împaca totusi pe loc atunci când unuia îi vine ideea ca, in lipsa unei slujbe stabile, sa formeze o trupa. Cine sunt si ce-i mana pe ei in lupta? Un actoras care n-a avut sansa sa joace vreun rol (Alexandru Secareanu), baiatul de bani gata care traieste (onorabil!) de pe urma parintilor plecati sa munceasca-n Spania (Razvan Fodor si un debut teatral salutar), junele de la sala de fitness, baiatul mamei si-al bunicii (Adrian Stefan) si un intrus cu sexualitate incerta, sa zicem coregraful (Paul Dunca). Un anunt auzit la radio le ia mintile primilor doi, baietasi de cartier si amici de-o viata: “O super casa de productie de afara cauta o trupa pop/dance de trei baieti. Cei care au înregistrata o melodie de maximum trei minute si un videoclip sunt poftiti sa vina la preselectia din Piata Universitatii si pot deveni celebri!”. Cei doi decid sa ia taurul de coarne. Cu ce bani? Cine sa fie al treilea? Ce melodie vor canta? De unde voce? Si de unde videoclip?… Salutari de la Ibiza!Ceea ce se desfasoara pe scena se-ntampla si-n realitate. Spectacolul e un tablou in tuse ingrosate al peisajului din show-bizul autohton. Trupele de la noi rasar din nimic. Sau aproape nimic. Reteta? Ai ideea de a-ti face formatie. Urmeaza toalele: cat mai fistichii si fara gust. Apoi fata si muschii: neaparat vizite la cosmetica, la hair stilist - care pe vremea mea se numea frizer - si la sala unde se trage de fiare. Talent? A zis cineva talent? De ce, daca merge si fara? Produsul finit arata asa: good look (adica haine puse cu furca), un videoclip cool (citeste sub orice critica), un refren menit sa-ti spele creierul cel putin 3-4 ore dupa ce-i asculti si un text imbecil gen: “Oooo/iubirea mea pentru tine-i misto/Oooo/ iubirea mea pentru tine sunt io!”… Nu-ti suna cunoscut? Si daca da, n-au avut toate astea un succes-monstru, mai ales la publicul tanar? Si-atunci, ce-avem de facut? Deznodamantul e pe cat de previzibil, pe tat de socant: anuntul de la radio era o “teapa” de proportii (ca postul de radio-însusi - unul pirat!). Razbunarea vine de la “marele compozitor”, adica acela care s-a considerat nedreptatit pentru ca nu plecase el cu opt luni in urma la Ibiza. Cu arme si bagaje, dar mai ales cu banii trupei, “compozitorul” ii saluta virtual exact de la… Ibiza! Un show in care umorul tasneste, pervers, din orice, lasandu-te parca si mai trist, cu gandul la show-biz…

Articol blog

2008-05-24T17:25:00.007+03:00

Ma bucur foarte tare sa vad ca e programat din nou acest spectacol… eu am fost pe 1 februarie si mi s-a parut extraordinar… am ras cu lacrimi, e cel mai bun spectacol de teatru contemporan pe care l-am vazut pana acum, asa ca PLEASE GO… ca e pacat…. Si actorii sunt deosebiti si joaca foarte bine… sau ce sa zic… daca v-ati saturat sa tot vedeti ”Gaitele” la Odeon si aveti nevoie de o schimbare, “No One” e cel mai potrivit.
Aveti grija cu biletele, ca s-ar putea sa nu mai prindeti daca va duceti chiar inainte de reprezentatie… Nu stiu de ce se spune ca nu se duce lumea la teatru ca eu de cate ori am fost era sala plina, ca sa nu mai spun ca de doua saptamani tot incerc sa-mi iau bilet la “Un tango mas” cu Razvan Mazilu la Odeon si tot nu prind… Am fost si cu o saptamana inainte de urmatorul spectacol si tot EPUIZAT am gasit in geam. Dar mai incerc…

Sursa: http://cosmopolitansunshine.wordpress.com/2008/02/13/do-not-miss-it/

Articol 7 plus

2008-05-24T17:11:00.005+03:00

7 plus, 29 noiembrie 2007, articol de Gabriela Hurezean

`OOOOO, iubirea mea pentru tine e misto!`

Un post de radio clandestin, de cartier, transmite obsedant un anunt: o mare casa de discuri din Germania vrea sa lanseze o noua trupa dance de baieti. Brusc, in mintea lui Raul (Alexandru Secareanu) incep sa pulseze beculetele: aceasta e marea sansa de a iesi din anonimat, din starea de loser patentat, de "No one", adica nimeni. Raul este actor, dar n-a "jucat" decit intr-o reclama la bere, si atunci in planul doi. Prietenul lui, Viorel (Razvan Fodor), pare a fi exact opusul lui. In timp ce Raul este un rocker rau, black metall-ist, Viorel e un manelist la singe, care se bucura de libertate pe banii parintilor sai plecati la munca, in Spania. Nimic din toate acestea nu-i poate impiedica pe cei doi sa puna bazele viitoarei trupe. Doar ca ar avea nevoie de un al treilea, care sa fie si compozitor. Ideal ar fi Sebastian (Adrian Stefan), un baiat talentat, dar care, momentan are o grava oftica pe ceilalti doi fiindca, din cauza lui Viorel, a ratat un concurs al carui premiu consta intr-o excursie la Ibiza. Totusi, Raul si Viorel accepta sa se umileasca si, in final, il conving pe Sebi sa fie al treilea in trupa. Pina la urma, vor fi patru, fiindca li se alatura si coregraful Patrick (Paul Dunca) un gratios exponent al minoritatii gay, a carui imbracaminte aminteste de cea a lucratorilor de la deratizare, atit doar ca pe cizmele lui din cauciuc se intinde ceva argintiu. Dialogul scris de Carmen Vioreanu are un haz nebun, mai ales pentru ca respecta limbajul tipic al baietilor de cartier, naivitatea lor in gindire si entuziasmul chior care ii anima atunci cind sint pusi pe fapte mari. Scene cum ar fi aceea in care isi prezinta coregrafia sau momentul de karaoke sint de un comic devastator, dar se ride cu lacrimi si la hitul lor, "Ooooo", al carui refren suna asa: "Oooooo, iubirea mea pentru tine e misto,/ Oooooo, iubirea mea pentru tine sint chiar io." Autoarea nu scapa nimic din specificul trupelor dance care apar si dispar meteoric. La show-ul karaoke, baietii lanseaza toate locurile comune cu care ne-am obisnuit pe la concerte: "Buna seara, Bucuresti, va iubim, sinteti extraordinari, miinile sus in fund..." Toti cei patru actori isi merita cu prisosinta aplauzele, dar marea surpriza este Razvan Fodor, care nu e un profesionist al scenei, chiar daca a jucat intr-o telenovela. Rolul lui este cu atit mai greu cu cit, o buna bucata de vreme, trebuie sa-si spuna replicile cu gura plina, fiindca personajul lui, Vio, roade chipsuri non-stop, ca un hamster. Finalul, desi cam amarui, este gindit cu mare ingeniozitate, astfel incit, inainte de a pleca spre casa, publicul se mai "vitaminizeaza" cu o mare partida de ris. In concluzie, spectacolul "No One" poate fi cel mai bun tratament pentru depresie! In mod garantat!